Japonia va lua măsuri suplimentare împotriva Rusiei. Autoritățile nipone condamnă decizia Moscovei de a transfera de arme nucleare în Belarus

Japonia va lua măsuri suplimentare împotriva Rusiei. Autoritățile nipone condamnă decizia Moscovei de a transfera de arme nucleare în BelarusAtac nuclear. Sursa foto: EVZ

Japonia a anunțat că va aplica măsuri suplimentare împotriva Rusiei ca urmare a transferului de arme nucleare în Belarus. Premierului nipon, Hirokazu Matsuno, a explicat în ce constau noile măsuri care urmează să fie impuse.

Premierului nipon, Hirokazu Matsuno, a declarat că Japonia va lua măsuri suplimentare împotriva Rusiei. Decizia vine după ce țara a găzduit Summitul G7 în urmă cu o săptămână, dar și după anunțul Moscovei că va desfășura arme nucleare în Belarus. Premierul japonez a declarat că decizia Rusiei nu va face decât să intensifice măsurile împotriva Moscovei.

„Fiind singura ţară care a suferit bombardamente atomice în timpul războiului, Japonia nu acceptă niciodată ameninţarea nucleară a Rusiei, cu atât mai puţin utilizarea acesteia”, a declarat Matsuno în timpul unei conferințe de presă. Liderii statelor membre G7 au căzut de acord să ofere un nou ajutor militar Ucrainei, dar și să pună la punct o nouă listă de sancțiuni împotriva țării atacatoare. Întâlnirea a avut loc la Hiroshima, primul oraş din lume care a suferit un bombardament atomic.

Ce măsuri va lua Japonia împotriva Rusiei

Matsuno a anunțat că Japonia va îngheța activele a 78 de grupuri şi 17 persoane, inclusiv ofiţeri de armată din Rusia. De asemenea, autoritățile de la Tokyo vor interzice exporturile către 80 de entități rusești, printre care se numără laboratoarele de cercetare afiliate armatei. În același timp, va fi interzisă și furnizarea de servicii de construcţii şi inginerie Rusiei. Într-un comunicat al Ministerului Comerțului nipon se precizează că mai multe detalii privind această măsură o să fie anunțate în curând, informează Agerpres.

Decizia Japoniei vine și după ce președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat joi, 25 mai, că Rusia a început să transfere arme nucleare în țara sa. Anunțul liderului de la Minsk a reprezentat o confirmare că Moscova își desfășoară trupe în țara vecină. Kremlinul nu a comentat declarațiile făcute de Lukașenko. „Transferul de focoase nucleare a început deja”, a declarat Lukașenko. Președintele Belarusului nu a spus dacă armele au ajuns deja în țara sa și că va afla mai multe detalii când se întoarce în țară. Liderul de la Minsk se află la un summit regional.