Japonia a rămas FĂRĂ guvern. VEZI motivul

În plin conflict diplomatic cu China şi înainte de alegerile anticipate, executivul de la Tokyo a demisionat astăzi în cadrul unei ample remanieri prevăzute de premierul Yoshihiko Noda.

Yoshihiko Noda, confirmat recent ca şef al Partidului Democrat din Japonia ar urma să-şi anunţe noua echipă tot în cursul zilei.

Potrivit presei, ministerul Finanţelor va fi principala ţintă a remanierii. Titularul acestuia, Jun Azumi, ar urma să renunţe la portofoliu în schimbul postului de secretar general al Partidului Democrat din Japonia, o responsabilitate majoră în cadrul aparatului în contextul în care urmează alegeri.

El ar urma să fie înlocuit de Koriki Jojima, un deputat puţin cunoscut marelui public, care a lucrat, în culise, la creşterea taxei pe consum. Nominalizarea sa ar fi o surpriză, având în vedere că presa evoca săptămâna trecută pentru acest post numele actualului vicepremier Katsuya Okada.

Ministrul Afacerilor Externe, Koichiro Gemba, şi cel al Apărării, Satoshi Morimoto, ar urma să-şi păstreze portofoliile, într-o perioadă marcată de un conflict diplomatic cu Beijingul pe marginea unor insule din Marea Chinei de Est.

De asemenea, Noda ar putea numi în cabinetul său o personalitate percepută ca fiind apropiată Chinei, Makiko Tanaka, acesta fiind un semn al bunăvoinţei în ceea ce priveşte Beijingul. Tanaka ar putea deveni ministru al Educaţiei.

Chiar dacă nu va avea un rol diplomatic oficial, numirea sa va fi, înainte de toate, simbolică, potrivit presei nipone. Makiko Tanaka este fiica fostului premier Kakuei Tanaka, care a contribuit la normalizarea relaţiilor dintre Japonia şi China şi a cărui imagine este şi acum pozitivă la Beijing.