Janet Jackson l-a înviat pe Michael la Londra | VIDEO
- Alexandra Lopotaru
- 4 iulie 2011, 20:00
Aflată într-un turneu la Londra, Janet Jackson a cântat virtual cu fratele său, Michael, o melodie pe care cei doi au înregistrat-o în 1995.
Piesa "Scream" a rulat pe un ecran imens din sala de concerte londoneză Royal Albert, unde regele muzicii pop a putut fi văzut şi auzit de întregul public. "Este minunat să îl ascult, să îi aud vocea", a spus artista, mărturisind, de asemenea, că în timpul duelului virtual a retrăit din timpul înregistrărilor. "El mi-a propus să înregistrăm melodia când eram în turneul «Rhythm Nation», dar l-am refuzat. Nu voiam. Simțeam că încă nu îmi creasem un nume prin forțele proprii şi nu voiam să mă remarc doar datorită succesului său. Apoi, după câțiva ani, eram în alt turneu şi iar mi-a propus. Atunci am acceptat, căci credeam că îmi creasem propriul drum în muzică", a continuat Janet Jackson. Cântăreața a refuzat să vorbească presei despre moartea fratelui său, însă, pe 25 iunie, ea a scris un mesaj în memoria acestuia pe site-ul de socializare Twitter: "Îmi e dor de tine, te iubesc". Pe lânga Europa, Janet Jackson va concerta şi în America de Nord, Australia şi Africa. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/qckraaxqQjE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>