O rețea de 1.400 de infractori români a reușit să fure sume uriașe de bani din magazinele de lux din America. Aceștia aveau un plan foarte bine pus la punct și se foloseau de copii pentru a pune mâna pe bijuterii și haine scumpe.
O rețea formată din peste 1.400 de infractori români este responsabilă pentru mai multe jafuri din magazinele de lux din America. Hoții foloseau acte de identitate false, adrese false, dar și minori pentru a nu atrage atenția.
Potrivit informațiilor oferite de Biroul Șerifului din districtul Walton (Florida), furtul a avut loc la un magazin la începutul lunii aprilie. „În după-amiaza zilei de 11 aprilie, trei persoane, două femei și un bărbat, au intrat într-un magazin pe autostrada 30A, furând numeroase bijuterii cu o valoare de vânzare cu amănuntul de peste 1 milion de dolari. Ulterior, cei trei au fugit din zonă într-un vehicul SUV negru,” s-a precizat în comunicatul oficial al WCSO.
„Un anchetator al Biroului Șerifului din districtul Walton care a răspuns la fața locului i-a recunoscut imediat pe suspecți dintr-un caz la care a lucrat în decembrie 2022, când un ceas Rolex a fost furat de la un bijutier din Miramar Beach folosindu-se o tehnică de prestidigitație,” au precizat oficlaii din Florida.
Ei nu au furat doar bijuterii scumpe, ci și un SUV de culoare neagră. Biroul Șerifului din districtul Walton a spus că a fost vorba de „un scenariu norocos.” „Au abandonat vehiculul destul de repede după a doua spargere și proprietarul afacerii unde au parcat ne-a sunat pentru că lăsaseră mașina într-un loc rezervat pentru persoane cu handicap. Proprietarul a spus că altfel l-ar fi remorcat și poate că nu am fi putut niciodată să-i găsim. Odată ce am remorcat vehiculul, am putut să aflăm că au fost transportați de o femeie care frecventează acea afacere și că i-au trimis un mesaj de mulțumesc după ce i-a dus cu mașina.”
Au fost arestați
Poliția locală i-a arestat pe George Păun (31 de ani), Stela Sava (26 de ani), Terca Târnovan (31 de ani) și Vasile Lăcătuș (27 de ani). În urma perchezițiilor, oamenii legii au găsit peste 30.00 de dolari și bijuterii, inclusiv un ceas Rolex. Sava, Târnovan, Lacatuș au mandate de arestare pentru furt de peste 100.000 de dolari.
„Cred 100% că (românii) ar fi vizat mai multe afaceri din comunitatea noastră. Faptul că am fost capabil să îi reținem atât de repede ne-a ajutat să salvam comunitatea noastră de a fi vizată de această organizație,” a declarat căpitanul Raymond Floyd, anchetator în cadrul Departamentului de Poliție din St. Charles, citat de un post local de televiziune.
Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că „cetățenii români sunt în stare de detenție, în așteptarea transferului în aria de jurisdicție a autorităților locale din statele Kansas, Texas și Florida, care au emis mandatele de arestare.” MAE a precizat că „cetățenii români nu au solicitat asistență consulară, deși au fost informați de către autoritățile americane cu privire la posibilitatea contactării oficiului consular al României de la Chicago, conform documentației remise oficiului consular”, potrivit G4media.