Ivanka Trump şi Jared Kushner au fost daţi în JUDECATĂ. Ce NU au trecut în declaraţiile de avere

Un nou scandal la Casa Albă, de data acesta provocat de fiica preferată a preşedintelui Trump, Ivanka Trump, care a fost dată în judecată împreună cu soţul său pentru că „au susţinut omisiuni ilegale privind declaraţiile de avere”.

Avocatul din Washington, Jeffrey Lovitky susține că Trump și Kushner nu au reușit să identifice activele deținute în 30 de fonduri de investiții pe care le aveau cei doi. De asemenea, plângerea depusă la Tribunalul Districtual din Washington susţine faptul că cei doi soţi ar fi trebuit să declare valoarea și venitul obținut de la două fonduri de investiții, notează politico.com

Iar motivul invocat de Kushner pentru a nu divulga această informaţie ţine de o clauză de confidenţialitate în cadrul investiţiilor. În plângere este contrazis acest argument:„Conform legii, o persoană nu are voie să refuze să facă publice bunurile  derivate din investiţii pe motiv că o clauză de confidenţialitate ar împiedica acest lucru. De asemenea, legea nu permite  persoanelor să refuze să facă public venitul dintr-un bun obţinut în urma unei investiţii, pe motiv că o clauză de confidenţialitate ar împiedica acest lucru”, se arată în document. Kushner şi-a modificat declaraţia de avere de câteva zeci de ori de când a fost prima dată făcută publică în martie. Atât el cât şi Ivanka Trump au fost amendaţi pentru că au depus declaraţiile după termenul limită prevătut de lege.