An important pentru Ivan Patzaichin: se împlinesc 40 de ani de la prima sa medalie olimpică, obţinută la Mexic. În plus, Amiralul va conduce echipa de canoe a României la Beijing, spre un nou titlu suprem: cel olimpic.

În centrul de pregătire de la Snagov, „muncă de galeră. Antrenamente zilnice, renunţări“, spune Patzaichin. Născut în stufărişul Deltei, la Mila 23, în Tulcea, Ivan Patzaichin a scris capitole întregi în istoria sportului, al canoei, sport pe care l-a dominat timp de 20 de ani. Şapte medalii olimpice: patru de aur şi trei de argint obţinute la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi 22 de medalii la Campionatele Mondiale. Are un singur regret: că nu a câştigat mai mult. „Sunt convins că aş fi putut. De exemplu, cele trei medalii olimpice de argint ar fi putut să fie de aur. Parcă îmi pare rău că sunt de argint“, susţine el. Nu a contat banul

Fostul sportiv dinamovist spune că a străbătut, pe apă, suficienţi kilometri cu care ar fi putut să înconjoare pământul de două ori. Fiu de pescar din stufărişul Deltei, luntraşul a venit la Bucureşti hotărât să devină campion. „Era un ţel bine stabilit, de acasă“. Avea 17 ani şi era angajat ca ajutor de pescar la tatăl său. „Câştigam bine, 2.050 de lei pe lună“, spune acesta. „După olimpiada din ’68, m-au făcut sergent major şi luam 740 de lei. Banul nu a contat niciodată“, adaugă acesta, în timp ce aranjează cele cinci cronometre pe care le foloseşte la antrenamentele cu elevii săi.

Lipoveanul petrece zece luni pe an în centrul de pregătire de la Snagov. După ce a renunţat la activitatea competiţională, Patzaichin a devenit antrenor. Mai întâi al Clubului Dinamo, apoi ca tehnician al loturilor de caiac-canoe. De 20 de ani, Amiralul nu a avut concediu. „Ca antrenor, emoţiile sunt mult mai mari. Depinzi de o altă persoană, indiferent cât de bine l-ai pregătit“, spune el. „Ce face ăsta?“

Navigatorul a fost motivat de titlurile mondiale obţinute de trei consăteni. „I-am văzut în ziare şi la televizor, la ştiri, la căminul cultural. Am zis, dacă ei au reuşit, eu de ce nu? Când au venit toamna în concediu, i-am rugat să mă înscrie şi pe mine, pentru că la Tulcea nu exista o bază sportivă. Steaua şi Dinamo făceau preselecţii de două ori pe an. Pe şapte martie, am plecat o lună la Bucureşti, la Dinamo“.

Începutul nu a fost însă uşor. „Era martie, mă răsturnam de şase-şapte ori şi-atunci mi-a fost frică să ies pe lac. La un moment dat, Radu Huţan mi-a zis: «Ce face ăsta? A venit aici în concediu?». Simion Ismailciuc, care era antrenor secund de canoe, s-a urcat cu mine în barcă şi mi-a arătat cum să-mi ţin echilibrul şi cum să mă mişc. Am ieşit de câteva ori cu el, apoi am prins curaj“, îşi aminteşte Patzaichin.

După mai puţin de un an de pregătire pe lacul Snagov şi la nici 18 ani împliniţi, Amiralul a cucerit aurul olimpic în Mexic, în proba de dublu, 1.000 de metri. „Am condus 950 de metri cursa la individual şi am cedat pe ultimii 50 de metri. M-am dezechilibrat şi în acel moment m-am blocat. M-au scos în braţe din barcă, nu puteam să mă mişc. Toată echipa era terminată, iar proba la dublu era compromisă. Nimeni nu-mi spunea nimic, dar în numai o oră am urcat în barcă şi am câştigat“.

Despre episodul de la Olimpiada de la München, 1972, când pagaia sa s-a rupt în calificări, Patzaichin spune că, în acel moment, „s-a terminat tot visul meu de patru ani. Simţeam că a căzut cerul pe mine“. „Prinţ ori cerşetor“

Un moment neplăcut al lui Ivan Patzaichin la o olimpiadă s-a petrecut în 1976 la Montréal, singura dată când s-a întors acasă fără medalii. „Era primul an de căsătorie. Când am plecat la Montréal, i-am promis soţiei că vin ori prinţ, ori cerşetor. Am zis că fără medalia de aur nu mă întorc. În proba mea preferată, de 1.000 de metri, am sosit pe locul şase. A fost singura dată când am cedat“, spune el. „După acea olimpiadă, am vrut să mă retrag. Soţia şi antrenorii au fost cei care m-au sprijinit să nu renunţ“, adaugă acesta.

Ultima cursă, cea de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984, „a fost într-adevăr grea. Mi s-a părut că am dat cam mult şi am hotărât să mă retrag. Campion mondial mai ieşeam un an-doi, dar îmi era greu să mă menţin încă patru ani până la Seul“. Amiralul spune însă că nici acum nu poate sta departe de lac, iar atunci când este nevoie urcă în barcă pentru a-i arăta sportivului ce trebuie să facă. „Ne-am căsătorit după trei luni“

Pe soţia sa, Georgiana, a cunoscut-o la Snagov, pe 23 august 1976. „Eram în curte, reparam maşina şi, la un moment dat, am văzut nişte picioare interesante. Am scos capul, am studiat-o, am încercat să intru în vorbă cu ea, dar n-am reuşit. Nu m-a băgat în seamă. Am intrat în vorbă cu prietenii cu care venise la Snagov şi aşa am aflat că era studentă la Farmacie. Atunci am început să o caut la facultate. Prima noastră întâlnire a avut loc în noiembrie, de ziua mea. Atunci şi-a dat seama că nu sunt aşa cum credea. Ne-am căsătorit după trei luni, deşi spuneam că nu o să mă însor până la 30 de ani.“

Desele plecări în cantonamente şi la competiţii au fost grele pentru Ivan Patzaichin şi pentru familia acestuia. „Eu veneam acasă musafir. Soţia a fost şi bărbat, şi femeie în casă. Eu nu ştiu ce înseamnă să plăteşti o factură. Fiica mea îmi spunea că toată lumea are tată, numai ea nu“. Totuşi, soţia l-a sprijinit în cariera lui. „Întotdeauna a ştiut să mă încurajeze şi să-mi dea sfaturi potrivite“, povesteşte acesta. CARTE DE VIZITĂ

Maestru emerit al sportului şi antrenor emerit > Ivan Patzaichin (Potzaichin) s-a născut pe data de 23 noiembrie 1949, la Mila 23, Tulcea. > A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti. > A participat la cinci ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice (1968-1984), unde a obţinut patru medalii de aur şi trei de argint. Palmaresul său numără opt titluri de campion mondial, precum şi patru medalii de argint şi zece de bronz la Campionatele Mondiale. Ca tehnician la loturile naţionale, a obţinut 120 de medalii. > În 1984 a devenit antrenor al Clubului Dinamo, iar trei ani mai târziu antrenor secund al lotului naţional de canoe. > În 1994 a devenit antrenor coordonator al lotului de caiac-canoe. După olimpiada de la Sydney (2000), coordonează lotul de canoe. > Maestru emerit al sportului şi antrenor emerit. I s-a conferit din partea CIO, prin preşedintele său Juan Antonio Samaranch, Ordinul Olimpic de Argint (1990). A fost distins cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în Grad de Ofiţer (2000), dar şi cu trofeul „Campioni de legendă“ (2007), care recompensează carierele marilor sportivi români. > Este căsătorit şi are o fiică, Ivona (30 de ani). TITLU SUPREM

„Olimpiada de anul acesta va fi mult mai dificilă“ În vară, echipa de canoe, pregătită de Ivan Patzaichin, va participa la Olimpiada de la Beijing, unde ţinteşte o medalie. EVZ: Care sunt obiectivele echipei de canoe la Olimpiada de la Beijing de anul acesta? Ivan Patzaichin: Îmi doresc o medalie. Mi-ar plăcea. Avem sportivi valoroşi, o echipă bine mobilizată, foarte bună, dornică de muncă. Noi şi nemţii avem calificaţi câte cinci sportivi, din maximum şase. Cu ei, acopăr cele patru probe, dar dacă mai calific unul, pot să fac diferite schimbări până la finală. Mai am o şansă să îl calific pe al şaselea, acum la europene (15-18 mai). Care sunt principalii adversari ai României la Olimpiada de la Beijing? Sunt foarte mulţi. Acum, la câteva zecimi rişti să nu intri în finală. Sportul a ajuns la perfecţiune. Concurenţa este foarte mare, tehnica de antrenament a devenit pretenţioasă. Olimpiada de anul acesta va fi mult mai dificilă decât precedenta. Chinezii vor face tot posibilul să ia cât mai multe medalii, iar românii care vor veni cu aur de la Beijing vor fi adevăraţi campioni. Ce apreciaţi cel mai mult la sportivii pe care îi antrenaţi? Apreciez că sunt mobilizaţi şi vor să facă treabă. Am o echipă tehnică care mă susţine: antrenor secund, medic, psiholog, asistent medical, maseur. Am ţinut mereu la echipa tehnică. De aici pleacă totul. Este caiac-canoe apreciat la adevărata lui valoare? Se poate mai mult. Şcoala caiacului şi a canoei a arătat mult până acum. În prezent, e mai greu. Noi am trăit o perioadă foarte proastă. Din anii ’83 până la Revoluţie am fost daţi afară din Snagov şi ne-am antrenat pe unde apucam: Buftea, Piteşti. Atunci am pierdut mult. După Revoluţie au intervenit iar probleme. Erau bani puţini. Se mai îndreaptă tinerii spre acest sport? La ora actuală, cluburile din ţară sunt la pământ. Cele de la Orşova, Tulcea, Alexandria încă mai trăiesc. Toată baza vine din partea federaţiei, care face selecţii. Noi am triat nişte centre de a susţine sportivii, pe banii federaţiei.

V-aţi gândit să antrenaţi în străinătate? Am avut oferte, chiar şi înainte de Revoluţie. M-au ţinut aici prietenii de-o viaţă. Veţi antrena lotul şi la olimpiada din 2012? E greu de spus până atunci. Îmi ajunge, o viaţă petrecută pe lac şi pe apă. În prezent, eu sunt antrenor la Dinamo, la lot sunt onorific. Primesc numai indemnizaţia de la COR. E doar pasiunea. Faţa nevăzută Câinii şi florile

> Îi plac animalele şi în special câinii. „Căţeii sunt prietenii mei. Eram mic, părinţii plecau la petreceri, iar eu îi băgam în casă, să dorm cu ei. Oriunde mă duc, prima oară mă împrietenesc cu căţei şi după aceea cu oameni.“ > „Am grădină. Cum prind un moment, fug repede acolo şi uit de toate. De multe ori mă apucă 11.00 seara în grădină“. > Olimpiada Sydney 2000 a fost cel mai frumos moment din cariera de antrenor a lui Ivan Patzaichin. > Lui Ivan Patzaichin îi plac zonele mediteraneene. „Visul meu este să avem şi noi o astfel de climă. Îmi place iarna, zăpada, dar s-o caut eu, când vreau.“ > „Mi-a plăcut Mexicul, a fost şi prima mea olimpiadă. Mexicanii sunt oameni primitori şi sufletişti, plus că sunt şi petrecăreţi. Probabil că asta m-a cucerit“. > „Nu îmi place Bucureştiul, mă oboseşte. Prefer să stau în aer liber, la Snagov. E mult mai plăcut.“