Continuă dezvăluirile despre procesul în care a fost condamnat generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului. Mărturisirile i-au fost făcute lui Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet al lui Vlad. Apar noi personaje din conducerea României după evenimentele din Decembrie 1989 care s-ar fi implicat în condamnarea generalului Vlad. Dezvăluirile fac parte din volumul „Iulian Vlad – confesiuni pentru istorie”, o carte de interviuri realizate de Aurel I. Rogojan, volumul fiind în curs de apariție la editura Proema. Generalul a stat patru ani în închisoare și în primul episod i-a relatat lui Aurel Rogojan că judecătorul care l-a condamnat l-a căutat după eliberare ca să-i ceară iertare

Generalul Iulian Vlad i-a spus fostului său șef de cabinet noi amănunte despre întâlnirile cu judecătorul.

Iulian Vlad: În primăvară, deci peste câteva luni, a rămas să ne mai vedem. (E vorba de generalul magistrat Adrian Nițoiu, cel care a pronunțat sentința de condamnare a lui Vlad. În episodul de ieri, generalul a relatat cum judecătorul l-a căutat după ce a fost eliberat să-i ceară iertare pentru sentință. Mai mult, i-a oferit pixul folosit la semnarea sentinței. - n.n.) În primăvara care urma am primit telefon că mă roagă stăruitor să-i fac o vizită acasă. Stătea pe undeva pe magistrala asta nouă, bulevardul .... care comunică cu Casa Poporului, Bulevardul Unirii, nişte apartamente foarte interesante, cu două nivele, nu văzusem până atunci aşa ceva, şi m-am dus. M-a surprins că era lume multă, de fapt erau rudele, care veniseră să-şi ia rămas bun de la el, că el se pregătea să plece în Germania, la Hamburg, la o clinică. Şi ţinea şi anterior într-o împrejurare, m-a rugat că doreşte să se întâlnească şi cu soţia şi să o asigur şi pe soţia dânsului, şi pe fiica lui, aşa că, l-am iertat pentru nedreptatea care mi-a făcut- o. Şi, într-adevăr, în împrejuarea aceasta, în momentul acesta foarte tensionat, de natura împrejurării, că se pregătea să plece, sub acest aspect zic, cu încărcătură emoţională, vreau să spun, s-a consumat acest moment. Oricum, am ieşit împreună din casă, el a urcat în maşina către aeroport, eu am luat autobuzul de la prima staţie. El a plecat însă pe drumul fără întoarcere, pentru că de la Hamburg nu a mai venit viu, a venit în sicriu. Dar, repet, atât de frământat, atât de preocupat, atât de dornic a fost ca să fie iertat pentru greşeala pe care a făcut-o. Menţionez că la discuţiile pe care le-am avut a fost de față senatorul Ică Voinea. Și mai apoi, mi-a şi detaliat de ce a fost nevoit să facă această nedreptate. Că i s-a cerut anume. Cine i-a cerut să facă ş.a.m.d. Deci, mi-a dat şi toate detaliile, iar întâmplarea a făcut că lucrurile acestea au fost pronunţate şi în prezenţa unei a treia persoane, deci nu numai eu fiind de faţă. Deci aceştia sunt oamenii care miau hotărât soarta.

„Când am fost trădător? Atunci când Ceaușescu m-a condamnat la moarte?”. IULIAN VLAD, fost șef al Securității

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ediția 2024! Acum la chioșcuri și pe edituradecarte.ro

Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult

Silviu Brucan a fost capul răutăților

Aurel I.Rogojan: Silviu Brucan şi Vasile Ionel au fost cei care au tras sforile în această manipulare (Silviu Brucan era membru al conciliului Frontului Salvării Naționale iar Vasile Ionel a fost principalul consilier al pre;edintelui Ion Iliescu - n.n.) ?

- Vasile Ionel a fost și el un executant orb, Vasile Ionel, și el, cu ani de zile înainte de a muri a ţinut să mă întâlnească, sămi zică, sămi spună, că pe când Silviu Brucan a fost capul tuturor răutăţilor, el, Vasile Ionel, doar s-a conformat unor dispoziţii care au venit, cel puţin, din două direcţii. Una mai apropiată, şi alta de la distanţă.

- După ce aţi revenit în libertate, viaţa vi-a mai scos în cale pe vreunul din anchetatorii dumeavoastră?

- Niciunul nu am mai întâlnit.

- Nici pe Gheorghe Diaconescu (fost procuror general al României - n.n.)?

- Pe Diaconescu da, dar el nu m-a anchetat. El a venit în două rânduri la mine la închisoare, o dată să-mi spună că din fişetul meu s-au scos nişte documente şi mi-a cerut lămuriri în legătură cu nişte fişe pe care le pregătisem noi la cererea... (n.n. - A.R. Biroului Comisiei de Cadre a C.C. al P.C.R.) ministrului pentru că trebuiau duse la CPEx, atunci când, sau la Secretariatul C.C. , pentru promovarea într-o funcţie de adjunct al procurorului general. Şi era şi fişa lui, şi mă rog, plin de curiozitate, iar eu fiind unde eram, puteam fi uşor de găsit şi bineînţeles, zăvorul să se deschidă cu uşurinţă, a ţinut să afle din sursă directă ce era cu referatul acela, pentru ce era făcut.

Când am fost trădător și pe cine am trădat ?

- Și, în fine, sunt o mulțime de oameni de foarte rea credință, care cred că în cea mai mare măsură, dincolo de dorința personală de a se afirma, pentru că atunci când publici un punct de vedere care este contrar multor altora, altor opinii, altor puncte de vedere, ieși în evidență, evident, ăsta are altă părere, alt punct de vedere, dar nu asta este, cred, prima lor dorință, ci aceea de a face rău, efectiv. Sunt unii oameni care, pur și simplu, sunt dominați de această dorință de a lovi, de a face rău. Și sunt și din categoria celor care scriu istorie. Și eu am luat la cunoștință cu destulă durere, o spun cu toată franchețea, pentru că uneori am fost rănit grav și nu atât eu, poate ca om, ci atât de grav a fost deformat adevărul acelor momente, încât și eu fiind în apropierea evenimentului respectiv sau poate chiar mai mult decât în apropiere, așa și poate că în felul acesta cunosc din interiorul lui multe lucruri, decât cei care pun pe hârtie fel de fel de povești și le prezintă lucrurile atât de denaturat, încât nu pot decât să rănească. Ce să zic, când faci pe cineva trădător, poți să găsești în cel puțin în vocabularul limbii române un cuvânt mai dur, mai aspru decât acesta? Poate fi o crimă mai cumplită decât aceea a trădării de țară, de neam? Nu poate fi, nu poate fi! Și unii manipulează aceste vorbe cu atâta ușurință, o spun cu atâta nonșalanță, de parcă stau la o șuetă la o cafea. Păi acuma, eu i-aș întreba pe acești onorabili istorici, unii cu titluri universitare, când am fost trădător? Atunci când Ceaușescu m-a condamnat la moarte, pentru că am făcut ceea ce am făcut, am dat ordin să nu se tragă, să nu moară oameni și am continuat să mă situez pe sfârșitului, sau atunci când nu l-am apărat pe Ceaușesc ? Să aleagă, dacă într-adevăr nu l-am apărat pe Ceaușescu și se consideră că am trădat poporul român și țara, atunci este altceva. 

Eu am depus jurământul militar poporului român și României, așa spunea, Jur credință patriei mele, Republica, Poporului Român, poate a fost o omisiune din partea comandantului suprem că nu s-a adăugat și el în această formulă, dar asta nu însemna că nu trebuia să am respect față de ordinul comandantului suprem. Dar unii din istoricii ăștia consideră că cu respectul ăsta trebuie să mergi până la limita asta extremă. Alții dimpotrivă, te judecă, de ce ai interpretat ordinul? Păi ai dreptul, după regulament, să execuți acele ordine care sunt legale. Și acelea care contravin legii, să nu le execuți! Dar oare știu ei asta, sau o spun așa ca să dea greutate vorbelor? Deci ce să spun? Las urmașilor mei faptele, așa cum au fost ele, să le judece ei, să le aprecieze, să le cântărească și să dea verdictul, pentru că fără îndoială, un verdict, până la urmă, va prevala. Ori de un fel, ori de celălalt.

​

Mai bine îi scriam lui Militaru

– Da, rezolvările timpului, sigur sunt cele care vor da verdictul până la urmă, însă ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este că această proliferare a imposturii în cercetarea istorică va îngreuna foarte mult decantarea adevărului de minciună și sub acest aspect, poate că ar trebui gândite modalități de integrare în acest efort, sigur, cu mijloace și metode adecvate momentului.

- La ceva timp după ce fusesem arestat, in primele săptămâni, dar mai ales in primele zile si nopti, faptul acesta al lipsirii de libertate este neinchipuit de greu, mai cu seamă, așa cum am mai spus, mi-au închis lumina și nu aveam aer, nu mai vorbesc de mâncare, care nici nu stiai ce este. Deci, parcă anume se dorea sa fim exterminati. Era greu sa presupun ce va urma și când. Atunci i-am scris un memoriu și, sigur că, în memoriul respectiv i-am reiterat o sumă de lucruri pe care le-am facut în perioada când am fost împreună, in zilele si nopțile cand am fost alaturi de ei si am sprijinit si eu, dacă nu la înfaptuirea „revoluției”, că nu mi-am propus niciodata sa fac asemenea afirmatii si sa imi asum asemenea merite sau responsabilități, cu atât mai putin, dar este un fapt, am împiedicat, oricum, niște lucruri groaznice care puteau sa se întample. Din închisoare i-am facut o scrisoare în care l-am rugat să dispună să se reexamineze cazul meu. Am greșit, nu trebuia să fac memoriul, iar lui, mai cu seamă, nu trebuia să i-l trimit. Lui Militaru (Nicolae Militaru, fost ministru al Apărării - n.n.) dacă i l-aș fi trimis, nu aș fi regretat, că, la urma, urmelor, mă adresam unui soldat. Dar lui Iliescu, care tot timpul mi-a lasat impresia unui om duplicitar si nesincer, pe care nu te poti bizui, nu trebuia. Ca dovadă că am greșit, nu a venit de la el niciodată vreun răspuns. Dar am găsit, atunci cand am studiat dosarul pentru instanță, am găsit acest memoriu, deci, cu alte cuvinte, este evident că l-a primit. Nu era nimic însemnat pe el, decât niste linii trase pe margine …

- Foarte fin, abia sesizabil…

- Fin…

- Cu creionul.

- Cu creionul, niște linii care puteau să semnifice orice. Dar l-a trimis la dosarul meu de judecată. Aflu mai târziu că din dosarul meu au fost fotocopiate mai multe piese si că acest raport a si fost publicat în Evenimentul Zilei sau în nu știu care ziar, prin anii 90 si… ceva. Iar acum a fost, să zic așa, foarte popularizat de domnul general Troncotă, care nu știu ce vrea să demonstreze cu el, pentru că el, împreuna cu Corvin Lupu (profesor universitar la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu n.n.), pentru că aceasta ultima „oper ă” a lui Corvin Lupu, „Trădătorii” parcă se intitulează... Sau „Trădarea securității”.

Ultimul condamnat la închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste” a fost judecat de maiorul de justiţie Adrian Niţoiu

Radu Crișan - economist la Trustul Judeţean de Construcţii Constanţa, fost ajutor comandant legionar, membru al Partidului Comunist Român – este autorul volumelor de poezii nepublicate „Iubirile mele”, „Sensuri multiple”, „Eu şi umbra mea”. O comisie de specialişti consultată de Securitate a concluzionat că poeziile pot fi publicate. Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri a decis, însă, că 23 de poezii „dăunează orânduirii de stat, prin caracterul lor deschis ostil, declararea repetată, în diverse modalităţi, a intenţiei de răsturnare a regimului cu mână armată, regretarea şi elogierea în imagini literare a legionarismului autorului”.

Fiind sesizat Comitetul judeţean Constanţa al P.C.R., autorul a fost exclus din partid şi deferit justiţiei pentru săvârşirea infracţiunii de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. La 06 septembrie 1971, Tribunalul Militar, prezidat de maior de jusţie Adrian Niţoiu, l-a condamnat la 12 ani de închisoare.

În urma memoriilor adresate lui Nicolae Ceauşescu de Criticul Gabriel Dimisianu, în numele familiei, dar şi de către mai mulți oameni de litere și artiști, între care Paul Anghel, Eugen Barbu și Adrian Beldeanu și avocatul lui Radu Crișan la 22 februarie 1972, Radu Crişan a fost pus în libertate.

La 26 februarie 1972, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a constatat nelegalitatea condamnării şi a pronunţat achitarea. Dumitru Popescu, secretar al Comitetului Central, şeful Secţiei ideologice a P.C.R. a dispus tipărirea volumului de poezii pentru care a fost condamnat. Radu Crişan a fost reprimit în partid şi reintegrat la locul de muncă.

Judecătorul a fost avansat de două ori

În anul 1959, procurorul militar Adrian Nițoiu a fost arestat și condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru o faptă similară celei imputate poetului Radu Crișan, „uneltire contra ordinii de stat”, fiind amnistiat în anul 1964. Constatându- se că a fost victima unei erori judiciare, a fost reintegrat în justiție ca judecător militar. În această calitate l-a condamnat pe Radu Crișan, tot la 12 ani de închisoare. În anul 1977, Adrian Nițoiu a fost numit consilier juridic în Ministerul Apărării Naționale. Din această poziție, în luna ianuarie 1990 a fost numit judecător militar la Curtea Supremă, fiindu-i repartizate spre judecare procesele generalului Vlad, în care sens i s-a acordat și gradul de general.