Iulian Matache ar putea fi înlocuitorul lui Ioan Rus la șefia Ministerul Transporturilor

Iulian Matache ar putea fi înlocuitorul lui Ioan Rus la șefia Ministerul Transporturilor

Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, este primul nume care se vehiculează în PSD ca posibil înlocuitor al lui Ioan Rus la conducerea Ministerului Transporturilor, transmite Mediafax, citând surse politice.

Iulian Matache, a cărui soţie este preşedintele Tribunalului Vrancea, este prezentat în presa locală drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, la momentul numirii ca secretar de stat, în mai 2012, el mulţumindu-i public lui Oprişan şi spunând că nu ar fi ajuns în această funcţie fără sprijinul, susţinerea şi încrederea lui Oprişan, scrie Mediafax.

Ioan Rus și-a dat joi demisia fin funcția de ministru al Transporturilor, în urma declaraţiilor sale jignitoare referitoare la românii din străinătate, urmând ca săptămâna viitoare să fie desemnat un înlocuitor. 

Ioan Rus a demisionat de la Transporturi după ce cu două zile înainte de moţiunea de cenzură care vizează votul românilor din diaspora, Ioan Rus a încercat să-i aducă pe muncitori în țară argumentând că pentru câteva sute de euro în plus pe care îi câștigă acolo “copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă”. Ulterior, ministrul și-a cerut scuze și a anunțat că se gândește să-i ceară premierului Victor Ponta să-i accepte demisia. Citeste mai multe aici