Iulian Dumitrescu a demisionat din fruntea PNL Prahova. Este vizat de 50 de fapte de corupție
- Iulia Moise
- 1 august 2024, 13:27
Vizat de un scandal uriaș de corupție, Iulian Dumitrescu a demisionat din fruntea organizaţiei PNL Prahova, potrivit unor surse citate de News.ro. Iulian Dumitrescu este suspectat de nu mai puțin de 50 de fapte de corupție.
Iulian Dumitrescu și-a dat demisia
Demisia fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, vine la scurt timp după anunțul DNA privind extinderea urmăririi penale în cazul acestuia.
Dumitrescu este suspectat pentru fapte de dare de mită, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. În total ar fi 50 de astfel de fapte.
Fostul prim-vicepreşedinte al PNL este urmărit penal într-un dosar de corupţie, din data de 1 februarie.
Demisia lui Dumitrescu vine şi în contextul în care liderul PNL Prahova a pierdut alegerile locale în judeţ.
Demisia a fost confirmată
Demisia lui Dumitrescu a fost confirmată de deputatul Mircea Roşca.
"Am avut o discuţie cu preşedintele Ciucă (Nicolae Ciucă - n.r.) şi vom consolida filiala şi o vom pregăti pentru alegerile următoare. (...) Probabil că va urma un interimat provizoriu, mai ales că vin alegerile, dar unitatea este stabilită şi garantată. Nu a fost o demisie făcută în funcţie de o stare emoţională a cuiva, ci pur şi simplu a fost o gândire serioasă pe termen mediu pentru că urmează un set de alegeri şi trebuie ca unitatea aceasta să ne ducă către un rezultat cât mai bun", a declarat Roşca, potrivit Agerpres.
18 percheziții în dosarul care îl vizează pe Iulian Dumitrescu
Marți Dumitrescu a ajuns la DNA însoțit de un avocat și a răspuns ironic la întrebările jurnaliștilor: „Ce să cumpăr, apartamente la Lehliu, sau ce?”, a răspuns el când jurnaliștii au vrut să știe dacă acesta i-a cerut unui primar din judeţul Călăraşi să îi favorizeze tranzacţii imobiliare.
Tot marți, procurorii DNA au făcut 18 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Prahova şi Ilfov, în dosarul care îl vizează pe Iulian Dumitrescu.
Conform DNA, sunt vizate infracţiuni de corupţie comise de către funcţionari publici şi complici ai acestora, în perioada 2021 - 2022.