A adunat, în 18 ani, 30 de titluri de campioană naţională cu diverse ambarcaţiuni sportive. Acum, a trecut la regate "offshore". Iulia visează la celebra cursă Sidney-Hobart din Marea Tasmaniei.

Dacă o vezi pe stradă pe femeia de 30 de ani, de un metru şaptezeci şi 52 de kilograme, nici prin cap nu ţi-ar trece că sintagma "lup de mare" i se potriveşte mănuşă.

E arsă de soare ca un veritabil matelot şi are un mers legănat, caracteristic celor obişnuiţi cu deplasarea pe puntea unei corăbii. În 18 ani, bucureşteanca Iulia Negoescu Fulicea a adunat peste 30 de titluri de campioană naţională la yachting, pe diverse am barcaţiuni sportive sau de "racere" pentru regate "offshore", departe, îl largul mării. Yachtingul, un hobby bizar pentru o femeie, a făcut-o respectată într-o lume în care majoritatea campionilor sunt bărbaţi.

De la Optimist la 470

"Ca fată, sigur, am avut cele mai bune rezultate!", e mândră Iulia Negoescu. Chiar şi anul acesta, când a trebuit să stea mai mult pe lângă puştiul ei de un anişor, a câştigat locul II la "470", un velier de două persoane, de mare viteză. "La început am mai ratat, apoi, nu! Am început la 12 ani, pe «Optimist», o barcă de «pitici ». N-am luat atunci decât locul III... Erau băieţii înaintea mea, începuseră de la opt-nouă ani!", se îmbufnează fata. Apoi, a avansat. A trecut pe "Laser" şi, când a mai crescut, pe 470. Era deja skipper! Adică, conducătorul bărcii. De atunci, n-a trecut un week-end cu vreme bună s-o prindă fără prelungitorul echei în mână.

Un sport sport costisitor

Dacă un bărbat se numeşte "yachtman", ea ce e? "Tot yachtman!", răspunde Iulia pe loc.

"Ca skipper, o femeie poate fi egala unui bărbat! Strategia şi tactica în navigaţie pot fi făcute la fel de ambele sexe. De la o vârstă e mai greu pentru femei. Ele fac copii, îmbătrânesc mai repede... Ştiu ce spun, că îl pregătesc pe-al doilea", se îmbujorează skipperiţa. Spune că sportul de performanţă pe bărci mici e gratuit la noi: "Sunt patru cluburi nautice de stat în Bucureşti şi alte patru la Constanţa. Cluburi active! Unde nu plăteşti nicio taxă. Plus alte patru private. În schimb, yachtingul «offshore», pe bărci mari, e destul de scump. Dar dacă ai barca ta, cum eu şi soţul meu o avem pe Simina, nu mai e aşa costisitor".

Yachtingul ca mod de viaţă

Iulia are 30 de titluri naţionale pe bărcile de tip Laser şi 470, a fost de de două ori campioană balcanică la fete şi o dată în sistem "open", cu băieţi, tot pe "470". "Am luat şi şase titluri într- un an, că am concurat pe bărci diferite şi la juniori şi la seniori şi la fete şi la regate mixte!", se laudă tânăra mămică. Anu' ăsta am ieşit pe II la Naţionale-seniori... Pe I au ieşit nişte băieţi!", se supără campioana. Prin '94, m-a întrebat cineva dacă nu vreau să învăţ windsurfing pe Herăstrău. N-am învăţat nici până azi! În schimb, am descoperit prin yachting un mod de viaţă. Ceva la care să visezi când eşti la birou...", e fascinată Iulia de hobby-ul ei care a dus-o din Marea Neagră, în Marmara, Egee, până în Mediterana.

Iulia şi Simina

Mândria ei e Simina, un "racer" de curse de opt tone, din fibră de carbon, cu chilă oceanică, de tip Elan 41, construit în Slovenia. Yachtul are 41 de picioare, adică vreo 12, 5 metri, catarg de carbon şi vele transparente cu fibră de carbon în ţesătură. Pe lângă randă, Simina mai are trei focuri şi trei spinnakere, pentru orice vânt. Barca poate naviga în aproape orice ape, iar viteza maximă pe vânt bun, din travers, atinge 13 noduri. Armată complet, de la vele, manevre şi instalaţii electronice: GPS, radar etc, o astfel de barcă poate costa până la 100.000 de euro. Dar sunt pe piaţă şi la 20.000, în funcţie de echipamente şi vechime. "La «racere», dotările şi tehnologia pot depăşi de cinci-şase ori preţul bărcii. În schimb, întreţinerea nu e mare dacă ai grijă de barcă. Doar taxele portuare sunt mai mari. În Mangalia, noi plătim cam 2.500 de lei, anual, pe cheiaj", explică Iulia.

Îi place Archambault-ul lui Copos

Simina, al cărei echipaj com plet are zece membri, e o barcă norocoasă. "Am câştigat multe curse, la o distanţă «în timp corectat». Adică la cursele cu handicap, unde timpul final e corectat cu un coeficient specific fiecărei ambarcaţiuni", e tehnică Iulia, de meserie arhitect şi, mai nou, scenograf de scut-metraje.

Dintre yachturile din porturile româneşti îi place cel al lui Copos: "E un Archambault de viteză, foarte rapidă şi frumoasă. La ultima cursă, din păcate a ratat startul. Noi, am câştigat trei din cele patru curse al BMW Yachting Offshore!". S-a nimerit ca soţul ei să aibă aceeaşi pasiune. Iulia se amuză: "O avea dintodeauna. Da' când m-a cunoscut pe mine, a concretizat- o!". Fata visează cu ochii deschişi la o cursă Sidney-Hobart, în Marea Tasmaniei.

ÎNCEPUTURI Primele românce ofiţer de marină

Prima femeie ofiţer de marină din România a fost Principesa Ileana şi unica, până în anii '80, care a obţinut brevetul de Căpitan de Cursă Lungă, se arată într-un documentar publicat de revista Yacht Magazin.

Principesa Ileana a deţinut mai multe cutere, Vall, Iscoada, Isprava şi Izbânda, toate fiind donate Yacht Clubului Regal Român, entitate reapărută după 1990 în România. Prima femeie care a activat ca ofiţer în Marina Comercială a fost, însă, Irina Constanţiu Vlasopol care a fost atestată în această calitate în 1930. Femeia a navigat alături de soţul său, de asemenea ofiţer de marină, pe cargourile Oituz Ing. N. Vlasopol şi pe pasagerul Dacia. Originară din Fălticeni, Angela Lefterescu a fost primul comandant-femeie al unui pescador. În 1970 a început să navigheze la bordul traulerului Trotuş, iar din 1982 a deţinut comanda TW Ceahlău.

În prezent, există în ţară două instituţii de învăţământ superior care şcolarizează, deopotrivă băieţi şi fete, pentru meseria de ofiţer de marină comercială sau militară.