Iubita manelistului Tzanca Uraganu a pierdut sarcina. Prima reacție a manelistului

Tzancă Uraganu. Sursă foto: arhivă EVZ

Veștile nu sunt bune pentru cuplul Tzancă Uraganu – Marymar. Cântărețul a mărturisit că partenera sa de viață a pierdut copilul pe care îl purta în pântece.

Ar fi trebuit să fie una dintre cele mai frumoase momente pe care le-ar putea trăi un cuplu, însă, din păcate, o veste le-a umbrit fericirea. Tzancă Uraganu a mărturisit că partenera sa, Marymar, a pierdut sarcina. Artistul ar fi trebuit să devină tătic pentru a treia oară.

După ce fosta sa soție, Lambada, l-a făcut tătic pentru a doua oară, Tzancă Uraganu a anunțat că Marymar, partenera lui de viață, urma să devină mămică. Cu toate acestea, la puțin timp după ce a anunțat că logodnica lui este gravidă, aceasta a pierdut sarcina. Este un subiect sensibil pentru cuplu, motiv pentru care Tzancă Uraganu nu a dorit să ofere foarte multe detalii despre evenimentul neplăcut. A fost scurt și la obiect, mărturisind că, încă de la început, exista posibilitatea ca sarcina să fie extrauterină.

„Vreau mai sărac, dar mai fericit”

„Nu am dat prea multe detalii. A zis doctorul că s-ar putea să fie o sarcină extrauterină. Așa a fost. Nu e nici o problemă. Ne-a anunțat din prima. Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi totul bine. Vom merge înainte. Vara asta trebuie să terminăm cu cântările. Începând de anul viitor vom avea timp și de noi. Voi înjumătății cântările față de anul acesta. Vreau mai sărac, dar mai fericit”, a spus artistul.

Tzancă Uraganu și Alina Stoican, partenera lui, erau extrem de fericiți când au aflat că vor deveni părinți. Marele anunț a fost făcut de cântărețul de manele la sfârșitul lunii iunie. La acel moment, Tzanca a spus că își asumă copilul. De asemenea, el s-a arătat încântat că pe lângă ceilalți doi copii pe care îi are putea să mai aibă unul cu Marymar. ”Este însărcinată și vă dau și vestea. Chiar este un alt motiv de bucurie, eu sunt un om care știe să țină copiii aproape și să aibă parte de tată”, informează Cancan.