Fosta iubită a lui John McAfee a spus că acesta nu a murit, ci că de fapt trăiește în Texas, după ce și-ar fi înscenat propria moarte. McAfee a fost găsit mort în închisoare, la vârsta de 75 de ani. El a fost cel care a lansat primul software antivirus comercial din lume și avea probleme cu legea.
Fosta iubită a lui John McAfee, magnatul britanico-american, suține că de fapt acesta nu ar fi murit, ci că trăiește în Texas după ce și-a înscenat propria moarte.
McAfee, care a lansat primul software antivirus comercial din lume în 1987, a fost găsit mort, la vârsta de 75 de ani, pe 23 iunie 2021, în celula sa din închisoare. Cu câteva ore înainte ca acesta să moară, Înalta Curte spaniolă a autorizat extrădarea sa în Statele Unite pentru acuzații de evaziune fiscală.
McAfee fusese încarcerat într-o închisoare din Barcelona timp de opt luni, după ce ani la rând a fugit de autoritățile americane. Autopsia a stabilit că acesta s-a sinucis. Autoritățile din penitenciar au declarat atunci că acesta încercase deja să se sinucidă cu patru luni înainte de a muri.
McAfee trăiește în Texas
„Nu știu dacă ar trebui să spun, dar la două săptămâni după moartea lui John am primit un telefon din Texas „Sunt eu, John! Nu am murit, am plătit niște oameni pentru a-mi înscena moartea (...) Doar alte trei persoane din lume știu că sunt în viață”, a relatat Samantha Herrera, fosta iubită a lui McAfee, într-un documentar pentru Netflix.
Potrivit acesteia, ea și McAfee, care locuia în San Pedro, Belize, au început să se întâlnească când ea avea 18 ani și plănuiau să se căsătorească.
McAfee și Herrera au fugit din țară în 2012, după moartea suspectă a vecinului său de alături, bărbatul din Florida, Gregory Faull.
„Partea lui a poveștii este că ei îl urmăresc pentru că nu a plătit banii datorați guvernului. Au vrut să-l rănească, să scape de el”, spune Herrera în film, adăugând că McAfee a reușit să conecteze guvernul din Belize în legătură cu presupusa acțiune de corupție.
Cu ajutorul unui important avocat, McAfee a reușit să se întoarcă în siguranță în Statele Unite. La scurt timp după, el a rupt relația cu Herrera și s-a căsătorit cu o fostă prostituată din Miami, Janice Dyson, potrivit filmului.
Avocatul, căruia McAfee i-a spus în glumă: „Din păcate, acum veți avea un potențial criminal în familie”, a murit în anul următor, relatează știrile locale, potrivit New York Post.