Iubita lui Boris Johnson este blondă, șarmantă și i se spune ”Apples”
- Feri Predescu
- 3 mai 2020, 12:27
Partenera de viață a premierului britanic Boris Johnson are 32 de ani și lucrează în Relații Publice. Carrie Symonds, activistă a Partidului Conservator, este mama celui de-al șaptelea copil al lui Johnson. .
Cuplul din Downing Street 10 a ales pentru bebeluș, născut pe 29 aprilie, numele Wilfred Lawrie Nicholas, după prenumele medicilor care l-au vindecat de COVID-19.
Boris Johnson (55 de ani) și Carrie Symonds s-au cunoscut la serviciu, iar când actualul prim-ministru al Marii Britanii a participat la petrecerea de 30 de ani a lui Carrie, în martie 2018, zvonurile despre relația lor au prins contur. Divorțul politicianului de a doua soție, Marina, a fost oficializat abia anul acesta, dar cei doi erau separați de mai mult timp.
Carrie face parte din generația nouă de conservatori, supranumiți „the cool tories”, și e descrisă de apropiați ca o persoană foarte veselă și plină de viață. „E blondă, șarmantă, iar porecla «Apples» (n.r. mere), pe care o are trecută și la profilul de pe Instagram, se datorează obrajilor ei lucioși și foarte conturați. E foarte amuzantă și foarte populară printre prietenii ei, mai ales după câteva pahare”, scriu cei de la Daily Mail.
Născută la Londra, în 1988, Carrie provine dintr-o relație extramaritală a părinților ei, și a fost crescută doar de mamă, într-o casă cu trei dormitoare din sud-estul Capitalei. Tatăl ei este Matthew Symonds, 66 de ani, unul dintre fondatorii ziarului The Independent, iar mama ei, Josephine Mcaffee, 72 de ani, a lucrat ca avocat la ziarul respectiv. Ambii erau căsătoriți când au avut aventura din care a rezultat Carrie, scrie gsp.ro.