Cei doi tineri, amândoi din Baldovineşti, judeţul Olt, s-au luat la bătaie, încăierarea terminându-se cât se poate de rău.
Totul ar fi pornit de la o fată, prietena celui de 16 ani. Supărat pe spusele amicului său cu doi ani mai mic, tânărul de 16 ani l-a înjunghiat cu un briceag. „S-a reţinut că, în seara zilei de 13.04.2019, în jurul orelor 22:55, în timp ce se aflau pe un drum agricol, inculpatul M.B.G.L., în vârstă de 16 ani a înjunghiat-o cu un cuţit tip briceag, pe care îl avea asupra sa, pe persoana vătămată M.R.C.L., în vârstă de 14 ani, în zona abdominală, fiindu-i cauzată o plagă toraco-abdominală, cu interesare de diafragm, lob hepatic stâng şi stomac şi o altă plagă în zona coapsei stângi, leziuni a căror vindecare au necesitat 35-40 de zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii, astfel cum rezultă din cuprinsul concluziilor preliminare emise de IML Craiova la data de 14.04.2019“. se menţionează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.