Partidele anti-sistem, anti-imigrație și eurosceptice au obținut împreună mai bine de jumătate din voturi în Italia, dar guvernul va fi greu de format.
Mișcarea 5 Stele (M5S), anti-sistem, condusă de tânărul de 31 de ani Luigi di Maio este partidul cu cel mai mare număr de voturi, obținând aproape 32%, în urma mesajului său adresat italienilor de a renunța la partidele tradiționale și uzate.
„Aceasta înseamnă că M5S va fi pilonul viitoarei legislaturi”, a declarat Alfonso Bonafede, un parlamentar membru al mișcării, salutând acest rezultat „extraordinar”.
O altă surpriză relativă este Liga (fostă Liga Nordului), condusă de Matteo Salvini a devenit cea mai puternică forță de dreapta (18%), depășindu-și partenerul de coaliție, partidul Forza Italia, condus de Silvio Berlusconi (14,4%). Salvini a promis între altele că îi va expulza pe toți cei 600.000 de imigranți ilegali din țară.
Dacă aceste rezultate se vor confirma la numărătoarea oficială a voturilor, Salvini va deține un atu puternic să pretindă postul de prim-ministru, în locul persoanei dorite de Berlusconi, actualul președinte al Parlamentului European, Antonio Tajani (mogulul însuși nu poate deveni premier din cauza unei condamnări pentru fraudă).
Până acum, coaliția dintre cele două formațiuni a fost întotdeauna dominată de Forza Italia. Coaliția de dreapta, care îi mai cuprinde și pe Frații Italiei, cu 4,3% din voturi, ar strânge așadar împreună aproape 38%, sub pragul necesar de 40% pentru a forma guvernul.
De altfel, Gianmarco Centinaio, senator al Ligii, a declarat: „Ceea ce ne interesează pe noi este să atingem 40% cu coaliția noastră și să câștigăm, așa că nu considerăm aceste rezultate preliminare drept o victorie.”
Deși M5S afirmase anterior că nu intenționează să intre la guvernare în nici o alianță, totuși în luna ianuarie Di Maio a declarat că dacă formațiunea sa nu reușește să obțină 40% pentru a guverna singură, va căuta să vadă dacă nu există alte formațiuni, inclusiv Liga, care să dorească să-i sprijine programul.
Pe partea cealaltă a spectrului politic, Partidul Democrat (stânga) al fostului premier Matteo Renzi, a obținut, potrivit rezultatelor preliminare, 19%, adică jumătate din scorul obținut la alegerile europene din 2014. Astfel, singurul partid pro-european iese spectaculos din cărțile pentru formarea guvernului.
Singura soluție politică posibilă pare a fi o alianță între Coaliția Liga – Forza Italia și M5S, însă orgoliile mari o fac greu de realizat.
Dacă tentativele eșuează, italienii vor trebui să se întoarcă la urne.