Italienii dau bani pentru copiii români rămaşi „singuri acasă”

Italienii dau bani pentru copiii români rămaşi „singuri acasă”

O parte dintre copiii cu părinţi plecaţi în străinătate vor fi incluşi la programul after-school şi vor primi consiliere psihologică, în cadrul unui proiect finanţat de firme italiene.

Pentru că acasă nu-i aşteaptă nimeni, 600 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate vor beneficia de programe „after-school” în următorii doi ani. Timp de câteva ore, îşi vor face temele împreună cu alţi copii şi vor primi consiliere psihologică.

În plus, va exista şi un program pentru conversaţiile telefonice pe care le vor avea cu părinţii plecaţi la muncă. Banii pentru acest proiect provin de la firme italiene.

Ajutor din Peninsulă

Programul, iniţiat de Asociaţia „Salvaţi Copiii”, se adresează cu precădere copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în Peninsulă şi va fi implementat pentru început, în opt judeţe.

„Noi vom transmite mai departe şi autorităţilor italiene informaţii despre proiect, pentru ca mai apoi ei să acţioneze în a-i ajuta pe părinţii care şi-au lăsat copiii acasă”, a spus Novella Pellegrini, de la Asociaţia Enel Cuore, unul dintre sponsorii programului, care, împreună cu Intesa San Paolo Bank, a donat aproape 300.000 de euro.

În acest timp, singura iniţiativă de acest fel a statului român este în continuare blocată, după ce proiectul de Lege privind protecţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, iniţiat anul trecut, aşteaptă de ceva vreme să se reia procedurile de aprobare în Parlament.

Actul normativ prevedea, printre altele, crearea unui cadru normativ care să asigure o mai bună monitorizare a tuturor copiilor neglijaţi, implementarea unor programe de formare a personalului asupra nevoilor copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi, precum şi realizarea unor campanii de informare şi de conştientizare cu privire la efectele migraţiei părinţilor asupra copiilor.

CE RĂMÂNE ÎN URMĂ

85.000 de copii lăsaţi în grija rudelor şi vecinilor

„Tata e plecat în Italia. Stau doar cu mama. Şi bunica cu care am stat în casă a plecat la muncă în Italia”. Aşa sună prezentarea Aurorei, o fetiţă de 10 ani, elevă a Şcolii nr. 1 din Capitală.

Chiar dacă tatăl ei o sună şi de trei ori pe zi, şi-ar dori ca el să se întoarcă acasă. „Îi zic mereu la telefon să vină înapoi şi el îmi zice mereu «stai liniştită, că acuma vin, acuma vin»”, mai povesteşte fetiţa, care a făcut şi un semestru de şcoală în Italia. „Am venit înapoi, că s-a gândit şi mama că nu e de noi acolo”, spune senin fetiţa, care a avut de ales între dorul de tată şi adaptarea într-o altă ţară.

„E mai bine aici, aici am crescut, aici e ţara mea”, apasă pe fiecare cuvânt Aurora şi lasă roşeaţa să-i cuprindă obrajii.

Îşi vede tatăl doar de Crăciun

Alexandra apucă câte o piesă de pe tabla de şah şi o mută cu încredere. Zâmbeşte mult şi n-o mai deranjează să vorbească cu seninătate despre viaţa ei, ca şi cum ar povesti o zi obişnuită la şcoală.

„Mama m-a abandonat şi tata e plecat în Germania de o săptămână. A mai fost plecat şase luni înainte. Eu stau cu bunicii acum”, povesteşte fetiţa, înţelegând, ca un om mare, că în Germania tatăl ei va putea câştiga mult mai mult decât în ţară. „Vine doar de sărbători acasă, de Crăciun”, e singurul lucru care îi umbreşte privirea.

Aurora şi Alexandra sunt doar doi dintre cei peste 85.000 de rămaşi fără unul sau chiar ambii părinţi în urma plecării acestora la muncă în străinătate.

„Acestea sunt cifrele oficiale, dar studii mai recente realizate de Unicef şi Soros arată că cifra mai apropiată de realitate ar fi de 500.000. Până acum nu s-au mai realizat programe de suport. Noi ne propunem să stabilim nişte programe foarte bune care să fie făcute special pentru aceste categorii vulnerabile”, a explicat directorul executiv al „Salvaţi Copiii”, Gabriela Alexandrescu.

Judeţele din Moldova cu cei mai mulţi părinţi plecaţi Autorităţile italiene sunt preocupate de realizarea unor programe pentru aceşti copii a căror părinţi muncesc în oraşele italiene. „Este foarte important să-i ajutăm pe copii rămaşi acasă, în condiţiile în care numărul acestora creşte. Statisticile oficiale arătau în 2006 că 300.000 de români muncesc în Italia, iar acum numărul acestora este 1.200.000 de mii. Cei mai mulţi sunt din judeţele Botoşani, Bacău şi Iaşi”, a spus şi ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la lansarea proiectului a amintit şi de măsurile pe care le vor lua aceştia împotriva abandonului şcolar, boală a sistemului de învăţământ care îi afectează în special pe copiii din grupurile dezavantajate.

„În noua lege a educaţiei care a fost votată de Camera Deputaţilor, este importantă includerea grupei pregătitoare în ciclul primar (...) şi a clasei a IX-a la gimnaziu”, a specificat acesta.

PERICOLE

Lăsaţi să aibă grijă de fraţi

Copiii care rămân singuri acasă, în grija bunicilor, unor rude sau chiar a vecinilor sunt adesea predispuşi abandonului şcolar sau pot intra în anumite anturaje.

„Am observat în studiile noastre că în general, copiii singuri acasă trebuie să preia sarcinile adulţilor, sunt răspunzători chiar de creşterea fraţilor mai mici”, arată Gabriela Alexandrescu. De aceea, „Salvaţi Copiii” prin acest program va ţine legătura cu părinţii micuţilor rămaşi acasă în permanenţă. „Am observat că pentru copii este grea nesiguranţa că vor vorbi cu părinţii, că îi vor suna la ora la care spun. Aşa că vom încerca să facem în aşa fel încât să înlesnim legăturile dintre părinţi şi copii. Copilul trebuie să ştie că mâine la ora cutare va vorbi cu mama lui sau nu”, adaugă Alexandrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News