După fuga imigranților sosiți la Porto Empedocle, guvernul italian trimite armata în Sicilia să gestioneze situaația. Ansa are toate amănuntele!
"Un alt caz după cel din Caltanissetta: aproximativ o sută de migranți au fugit din hotspotul din Porto Empedocle. Apoi, "au fost găsiți aproape toți", a declarat ministrul de interne italian, Luciana Lamorgese, în cadrul unui un apel telefonic cu guvernatorul sicilian Nello Musumeci. Ministtrul de interne a confirmat apoi că, în hotspoturile din Lampedusa și din Porto Empedocle, transferurile de migranți către alte structuri au fost intensificate și că în câteva ore va fi finalizată mutarea a aproximativ 520 de migranți.
Pentru a consolida activitatea de control asupra centrelor de migranți, în scurt timp va fi trimis personal militar din operațiunea "Strade Sicure" ("Drumuri Sigure"). Guvernatorul și-a exprimat în conversația cu ministrul de interne "toate îngrijorările sale cu privire la situația actuală datorată presiunii migratorii de pe insulă".
"Aici este o problemă de sănătate publică. Virusul nu a dispărut. Cetățenii italieni, ca și mine, bineînțeles, trebuie să respecte în continuare regulile pe care ni le-am impus și același lucru este valabil și pentru turiști sau pentru cei care au drept de protecție internațională", a spus ministrul de externe Luigi Di Maio, comentând fuga în masă a migranților din Porto Empedocle și din Caltanisetta.
"Este de neconceput că astăzi există oameni care neglijează regulile încă în vigoare și care cred că pot ieși pe stradă fără să respecte obligația de carantină. Migranți sau nu, dacă ar fi fost italieni, aș fi spus același lucru", a afirmat ministrul de externe Luigi Di Maio.
"În câteva zile, va fi garantată trimiterea în apele Siciliei a unei nave încăpătoare de pasageri rezervată migranților", afirmă într-un comunicat Președinția Regiunii Siciliene cu privire la asigurările ministrului de interne Luciana Lamorgese date guvernatorului Nello Musumeci în timpul unei discuții telefonice. "În conversația cu șeful Ministerului de Interne - dezvăluie guvernatorul - am denunțat încă o dată situația nesustenabilă de pe insulă și îngrijorarea primarilor și a comunităților locale a căror exasperare riscă să creeze, în special în anumite zone, tensiune și alarmare socială. Am primit garanții precise cu privire la prezența navelor de carantină de-a lungul coastelor siciliene și în apropierea insulei Lampedusa, pe lângă prezența contingentelor militare care urmează să se unească puținelor unități epuizate ale forțelor de poliție pentru a evita repetarea evadărilor din centrele de primire. Până acum este clar cum în Sicilia problema migranților a devenit și o problemă de ordine publică și de sănătate, care nu mai poate fi subestimată".
O barcă mică cu 16 tunisieni la bord, inclusiv 9 minori, a fost interceptată și blocată în largul coastei Lampedusa (Agrigento) de o barcă de patrulare a Pazei de Coastă. Migranții au fost debarcați la digul Madonnina, deoarece debarcaderul Favarolo este plin de bărci tunisiene, iar bărcile de patrulare nu mai sunt capabile să acosteze cu ușurință. Grupul, încă unul care ajunge luni în Sicilia, a fost dus în hotspot-ul districtului Imbriacola, unde s-a ajuns la 726 de prezențe, comparativ cu cele 95 de locuri disponibile", scrie ANSA,