Italia reduce fiscalitatea, dar şi cheltuielile statului!
- Dinu Boboc
- 23 iulie 2015, 08:50
Reducerea semnificativă a fiscalităţii, promisă de premierul italian Matteo Renzi, va fi sustenabilă.
La baza ei urmează să stea mai degrabă reducerea cheltuielilor statului decât creşterea deficitului public, a declarat miercuri ministrul italian al economiei, Pier Carlo Padoan, citat de agenţia DPA, preluată de Agerpres.
Planul de reducere a fiscalităţii anunţat sâmbătă de Renzi ar urma să fie implementat în următorii trei ani, şeful executivului de la Roma promiţând totodată că această iniţiativă nu va implica o creştere a datoriei publice şi că disciplina bugetară va fi respectată.
Totuşi, mulţi comentatori văd în această mişcare o modalitate prin care Matteo Renzi ar încerca să-şi crească popularitatea şi îl întreabă de unde va obţine fondurile pentru acoperirea sumelor ce nu vor mai fi încasate la buget în urma diminuării taxelor.
La această întrebare a răspuns miercuri ministrul economiei, în timpul unui eveniment organizat de o asociaţie a oamenilor de afaceri, unde a menţionat că relaxarea fiscalităţii se va face odată cu reducerea cheltuielilor bugetare. Reducerile de taxe 'sunt eficiente dacă sunt credibile şi sunt credibile dacă sunt permanente, iar din acest motiv ele trebuie asociate cu diminuarea cheltuielilor', a indicat Pier Carlo Padoan, respingând totodată sugestiile că nu ar fi de acord cu planul lui Renzi.