Italia. Cresc salariile menajerelor, badantelor și bonelor. De câți bani vor beneficia de la 1 ianuarie 2023

Menajere fără forme legale. Sursa foto: EVZ

De la 1 ianuarie 2023, salariile menajelor, badantelor și bonelor pentru familii vor fi majorate. Ele vor avea și mai multe beneficii din partea celor de care au grijă și din partea autorităților.

De la 1 ianuarie 2023, salariile minime vor fi actualizate în funcție de modificarea indicelui prețurilor de consum Istat, cu ajustare la 80% din inflație. Este vorba de o creștere cu 9% a salariilor menajelor, badantelor și bonelor pentru familii, care se luptă deja cu inflația care în noiembrie a fost peste 11%.

Cetățenii din Italia vor fi nevoiți să plătească în plus 125 de euro pe lună pentru salariul unei badante, menajere sau al unei bone, sumă care ar ajunge la 2.000 pe an. „Din 2023, actualizările salariale vor începe în funcție de modificarea indicelui prețurilor de consum Istat.

Salariul menajerelor, badantelor și bonelor ar putea fi în creștere cu aproximativ 9% față de minimele actuale. Suntem foarte îngrijorați pentru că timpul de intervenție se scurge, având în vedere că până la data de 20 decembrie Ministerul Muncii va trebui să convoace Comisia Națională de actualizare a salariilor, așa cum prevede art. 38 din Contractul Colectiv Național de Muncă, iar în absența unui acord între partenerii sociali, majorarea va fi declanșată automat”, subliniază Fidaldo (Federația Italiană a Angajatorilor din Muncă Casnică).

Sursa: Dreamstime.com

Mai mulți bani din 2023

Autoritățile din Italia au decis că menajerele și îngrijitorii merită mai mulți bani pentru munca depusă.

„Speranța este că printr-o discuție cu partenerii sociali să putem ajunge la o eșalonare a acestor creșteri în timp, care vor împovăra bugetele familiilor deja îngreunate de creșterile prețului gazelor și facturilor. După calculele noastre, în cazul unui îngrijitor s-ar putea ajunge chiar să fie nevoit să plătească 125 de euro în plus pe lună, care ar deveni 2.000 pe an”, mai adaugă Fidaldo.

Asociația angajatorilor casnici Nuova Collaborazione își reiterează, de asemenea, cererea de scutire a muncii casnice de taxe. Potrivit președintelui asociației, Alfredo Savia, este o măsură necesară „pentru a evita riscul creșterii muncii nedeclarate, fenomen îngrijorător care riscă să se răspândească dacă familiile se găsesc în imposibilitatea de a face față acestor creșteri amețitoare”, potrivit știridiaspora.