După ce acum câteva zile, o furtună cu forță de uragan a lovit provincia din nord vestul țării, de la granița cu Franța, acum a venit rândul orașului Veneția să sufere de pe urma vremii capricioase.
Zona Veneto a fost traversată de o furtună deosebit de puternică, iar în unele zone au apărut tornadele, susțin oficialii italieni. Reprezentanții serviciilor de urgență transmit faptul că mareea a făcut ca o mare parte din Veneția să fie inundată, în timp ce vântul puternic, care a suflat cu forța unui uragan a smuls acoperișurile clădirilor dar a produs și alte pagube materiale, în zona portului și a șantierului naval, cum ar fi îndoirea unei macarale portuare.
„Sottomarina și Borgo San Giocanni au fost străbătute de un vârtej. Mai multe șoproane au fost suflate de vânt, precum cel al depozitului terenului de sport din Borgo San Giovanni, sau țiglele acoperișului barului adiacent gării“, a declarat primarul Alessandro Ferro, citat de Venezia Today.
Episodul de vreme rea care a lovit provincia Veneto a provocat pagube considerabile. În Picinisco, un sat din Valea Comino, un pod s-a prăbușit în timp ce în Sant'Elia Fiumerapido, după inundarea unui pârâu, au fost inundate case și ferme. Pompierii lucrează de ore întregi împreună cu carabinierii. În Cassino drumul de acces la spitalul Santa Scolastica este inundat și pentru a permite trecerea vehiculelor de salvare, mai multe echipe de lucrători ai municipalității împreună cu Pompierii și Protecția Civilă lucrează în timp record, dar cresc și apele râului Rapido, dând reale motive de mare îngrijorare.
Școlile au fost închise
Orașului Sarno a fost lovit și el de furtuna devastatoare. De altfel, primarul Giuseppe Canfora, tocmai a semnat o ordonanță care impune cetățenilor care locuiesc la parterul unor zone ale municipiului să părăsească imediat casele și să meargă la centrul de recepție înființat de municipalitate în incinta unei școli. Primarul le-a recomandat tuturor cetățenilor să respecte „cea mai mare precauție atunci când călătoresc” și să evite „călătoriile de-a lungul munților, dealurilor și drumurilor deluroase”. În oraș, toate școlile au fost închise.
Și locuitorii din orașul Avellino au avut mult de suferit ca urmare a vremii capricioase. Pompierii din oraș sunt în alertă maximă și lucrează alături de alte forțe la îndepărtarea pagubelor. În special în cartierul Ferrovia, din Avellino, ploaia a provocat inundații care au afectat subsolul și terenul, garajele și spațiile comerciale. Unele străzi sunt inundate de apă și unele mașini sunt blocate, cu oameni înăuntru, potrivit Rai News.