Motto: Fratelli d’Italia/Italia s’è desta (Frați ai Italiei/Italia s-a trezit) - primele versuri ale Imnului Republicii Italiene.

Trăiesc în Italia, cu unele întreruperi, de mai bine de 30 de ani - fie în misiune diplomatică fie ca turist sau cetățean privat - și am urmărit multe procese electorale peninsulare dar rar mi-a fost dat să asist la o seară mai tristă decât cea care încheia scrutinul din 25 septembrie. Și asta nu pentru victoria partidului Giorgiei Meloni - Fratelli d’Italia (FdI) - deja scontată de luni de zile ci pentru scorul mult sub previziuni al celorlalți competitori, oglindit în tragi-comice declarații ale liderilor de partid.

Matteo Salvini, liderul formațiunii Lega - cu mai puțin de o treime din voturile obținute la europenele din 2019, se comporta de parcă ar fi avut locul întâi în coaliția de centru dreapta din care face parte alături de FdI și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, resemnat, pe locul trei. În esență, față de parlamentarele din 2018, voturile de dreapta s-au redistribuit în favoarea partidului Giorgiei Meloni conferindu-i calitatea de lider al coaliției, după ce ceilalți doi tovarăși de drum au condus-o, fie la guvern ca Silvio Berlusconi, fie în urma unor sondaje de opinie sau alegerilor din 2019, cum a fost cazul lui Salvini.

Este de remarcat faptul că FdI a câștigat multe voturi dinspre stânga, aspect care evidențiază nemulțumirea unei părți a electoratului din zona roșie a eșichierului politic față de politica ultimelor două guverne, Conte II și Draghi. Acestea au fost susținute de Partidul Democrat PD - condus dezastruos de Enrico Letta mai ales pe segmentul alianțelor pre-electorale. De altfel, în cîteva luni va fi organizat un congres al PD ial Letta nu va mai candida la funcția de lider. Nici Salvini nu stă prea bine în partid.

Doamna Meloni și partidul său, Fratelli d’Italia

În 2018, FdI avea 4% din voturi. Acum are 26%. Este o realitate de care trebuie să se țină seama mai ales în ceea ce privește dimensiunea personalității politice a liderului, Giorgia Meloni.

Face politică din adolescență și a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și ministru în ultimul guvern Belusconi 2008-2011. Faptul că în ultimii patru ani a refuzat să participe la guvernare - chiar și atunci când sondajele arătau că FdI este primul partid al Italiei – i-a adus voturi și victoria în alegeri. Nu a participat la guvern dar a avut întâlniri periodice cu președintele Sergio Mattarella și premierul Mario Draghi susținând executivul mai mult chiar decât cei care îl sprjineau în mod oficial cu miniștri și secretari de stat în interior.

Pentru FdI, saltul calitativ vine în 2019 când câștigă două posturi de guvernator regional, în Marche și Abruzzo, iar la nivel național procentul său este de două cifre depășind partidul lui Berlusconi. Este anul în care cotidianul britanic The Times o înscrie pe Meloni în rândul celor 20 de personalități care ar putea schimba politica la nivel mondial. Pare a fi pe drumul cel bun. Restul e o poveste despre opțiuni politice, carismă, inteligență emoțională, decizii și forță. A știut să se desprindă treptat de paradigma post-fascistă -,,FdI, a precizat la un moment dat, nu are nimic comun cu fascismul ci aparține dreptei democratice care a creat istoria Italiei republicane’’ - și să se racordeze, critic, la sistemul de valori european și mai puțin critic la spiritul atlantist.

Giorgia Meloni nu a apărut din neant

Deși s-a declarat admiratoare a lui Giorgio Almirante - fost demnitar fascist în timpul lui Mussolini și fondator, în 1946, al Mișcării Sociale Italiene (MSI) - este continuatoarea lui Gianfranco Fini, cel care a reformat neofascismul italian transformând MSI în Alianța Națională (AN), perfect frecventabilă, la începutul anilor ‘90. AN a participat la guvernele Berlusconi din 2001 și 2008 fuzionând ulterior cu partidul acestuia. În 2012, Georgia Meloni și alți lideri din fosta AN înființează gruparea Fratelli d’Italia pe care o conduce din 2014.

La Meloni, cum i se spune în Peninsulă, nu este o persoană cu bani și avere - așa cum era Berlusconi când a preluat puterea în 1994 și, mai ales în 2001, punând Europa pe jar - ci provine dintr-o familie monoparentală, aspect care și-a pus amprenta asupra importanței pe care o acordă familiei ca element central al sistemului de valori italian. Extinzând modul de gândire al Giorgiei Meloni asupra realităților tradiționale peninsulare, observăm că Italia are o datorie de îndeplinit care vine din istorie și din poziția sa geografică: este rădăcina Europei și a bazinului mediteranean, aspecte din care derivă o serie întreagă de particularități ale politicii sale interne și externe. Consolidarea identității italiene înseamnă, în viziunea liderului FdI, o mai mare capacitate de dialog și o creștere a rolului natural al Romei în Europa.

Proiecția externă - europeană și atlantică

În februarie, G. Meloni a participat la Conferința anuală a conservatorilor americani - Conservative Political Action Conference (Orlando-Florida), inițiată de Ronald Reagan în 1974 - stabilind o serie de relații cu activiști americani de dreapta și lideri internaționali de aceeași orientare. Nu a fost primul pas în acțiunea de a se face cunoscută peste Atlantic dar a fost o reușită cel puțin pe segmentul poziției sale față de Alianță. La mijlocul lunii septembrie, unul dintre adjuncții săi, Adolfo Urso - fost și viitor ministru, președinte al Comisiei parlamentare de supraveghere a serviciilor de informații – s-a deplasat în Statele Unite asigurând Washingtonul că Meloni își menține poziția atlantistă și va susține constant linia UE și NATO în problema invaziei Rusiei în Ucraina.

În contextul relațiilor FdI – Washington, cele două momente prezentate mai sus nu înseamnă foarte mult dar alături de acțiuni mai puțin cunoscute, inclusiv pe filieră diplomatică, sunt definitorii pentru crearea unor rețele de încredere de care Giorgia Meloni are neapărată nevoie peste ocean. În legătură cu poziția Comisiei Ue față de alegerile din Italia, trec peste declarația Ursulei von der Leyen făcută cu două zile înainte de scrutin -,,dacă lucrurile se îndreaptă spre o situație dificilă avem instrumente pentru a acționa’’ - care a fost ceva între a fi diplomat agresiv și a te lua gura pe dinainte. Electoratul peninsular a luat-o ca o amenințare la adresa Italiei.

În context, reține atenția o declarație a liderului FdI privind deficitul și cheltuielile publice ale Romei, aspect extrem de sensibil pentro o țară a cărei datorie, internă și externă, se apropie de 150% din PIB. Spre deosebire de M. Salvini care cerea guvernului Draghi, din care partidul său face parte, o contribuție a executivului pentru acoperirea creșterii exponențiale a facturilor la energie - deci creșterea deficitului bugetar - Meloni consideră că ,,aceasta nu este o soluție’’. ,,Ne îndatorăm ca să alimentăm conturile intermediarilor din domeniul energetic în loc să ridicăm vocea atunci când se vorbește de plafonarea prețului la gaz’’.

Reducerea deficitului trebuie să fie o prioritate a viitorului guvern iar acest lucru face parte din viziunea politică a FdI, aspect care nu a trecut neobservat la Bruxelles și, în plus, a avut o influență pozitivă asupra electoratului moderat italian mai ales că vine din partea unui partid de dreapta. Chiar dacă în trecut G. Meloni s-a situat pe poziții anti-UE și anti-euro, în ultimul timp și-a moderat atitudinea criticând mai degrabă birocrația -,,monstruoasă și osificată’’- din cadrul Comisiei.

Nu mai abordează chestiunea ieșirii Italiei din Uniune și apreciază că moneda unică este necesară Europei în această perioadă. În octombrie, energia electrică va fi mai scumpă cu 59% în Italia. Ca viitor prim-ministru, Meloni a precizat recent că ,,în problema energiei răspunsul trebuie să fie european’’. Dar tot dânsa spune că în Peninsulă, dreptul italian trebuie să prevaleze în fața celui european. Coeziunea europeană pare a fi, în viziunea doamnei Meloni, o chestiune de geometrie variabilă sau, ca să respectăm terminologia continentală a ultimilor ani, cu mai multe viteze.

Dificultăți în coaliție și mari probleme în țară

Dimensiunea victoriei și polarizarea electoratului de dreapta în jurul partidului său îi permit Giorgiei Meloni stabilirea unei linii politice în cadrul coaliției care să anuleze eventuale acțiuni centrifuge sau derapaje din partea aliaților săi. Probabil, Silvio Berlusconi - încă lider necontestat al partidului său, Forza Italia - va obține câteva posturi ministeriale și președinția Senatului pentru sine deși aici ar fi unele probleme.

Legendara relație cu Vladimir Putin pare să se fi estompat în ultima vreme chiar dacă fostul premier italian mai găsește câte o scuză liderului de la Kremlin în chestiunea ucraineană. Rezultatele slabe ale formațiunii Lega îl vor aduce pe Salvini în fața judecății interne cu șanse să-și păstreze funcția în partid. Dar Luca Zaia, președintele regiunii Veneto, se încălzește deja pe margine. Deocamdată nu se vorbește de vreun congres Lega care să desemneze un alt lider dar timpul nu este trecut. Dacă Salvini ar obține un minister important - ar dori Ministerul de interne, pe care l-a mai avut în urmă cu 3-4 ani - nu ar fi exclus să-și relanseze cariera politică întrucât știe să folosească funcția pentru a (re)dobândi popularitate. Meloni însă, și-ar dori internele pentru partidul său.

Marile probleme ale guvernului derivă din situația internă. Datorită prestigiului său, Mario Draghi a reușit consolidarea nivelului de încredere de care se bucură Italia la nivel european, euro-atlantic și chiar mondial. Același prestigiu a fost garanția că PNRR va fi implementat în bune condiții și, în consecință, primele tranșe de la Bruxelles au venit cu prioritate. Dar Mario Draghi nu mai este la guvern iar Giorgia Meloni nu are nici prestigiul, nici experiența și nici echipa lui Draghi. Problemele vin însă, în avalanșă: creșterea preocupantă a sărăciei, ritmul demografic negativ, criza locurilor de muncă, creșterea ecartului dezvoltării economice între regiunile din nord și cele din sud, integrarea imigranților. Dacă adăugăm aici tranziția ecologică și criza energetică, protecția persoanelor în vârstă, reducerea birocrației și reformele - cea a justiției în primul rând - avem un tablou cvasi-complet al problematicii interne italiene și al provocărilor la adresa viitorului guvern.

Întreaga clasă politică peninsulară ar trebui să țină seama că 18 milioane de italieni nu au mers la vot. Mulți dintre aceștia s-au întrebat: ce n-a făcut Draghi ca să-l schimbăm? Dar nimeni nu a răspuns. Fiecare grupare politică își vedea de campania sa electorală.

A fost cea mai slabă prezență la un scrutin parlamentar din întreaga istorie a Italiei republicane - expresie unei fracturi a națiunii, mai profundă ca oricând în timpuri moderne. Ignorarea acestei stări de lucruri ar fi o gravă eroare pentru generația politică actuală însemnând chiar dispariția ei. La o mie de kilometri distanță, pe malurile Dâmboviței, o altă clasă politică trebuie să fie foarte atentă la vântul de schimbare care bate dinspre vest de această dată.