Evenimentul Zilei > Actualitate > Istria croaţilor
Istria croaţilor

Istria croaţilor

Ca orice poveste de succes a unei vacantei reusite, a noastra incepe destul de devreme, mai exact din luna februarie a lui 2009. Atunci am facut rezervarile pentru Croatia, in peninsula Istria, statiunea Rabac, la Valamar - Belleview, un hotel de 4 stele, detinut de un mare lant german care aproape ca detine un monopol in aceasta tara.

Reportaj trimis de Ion Capusneanu, pentru concursul "Câştigă o excursie la Praga". Puteţi participa şi voi, trimiţând reportaje sau simple impresii de călătorie, însoţite de imagini, la adresa [email protected].

Tara cu traditie in turism (peste 70% din PIB vine din aceasta industrie si din cele aferente), operator german, rezervari facute si platite din timp.. sigur si ieftin, nu? Gresit! Cu 3 saptamani inainte de plecare am fost contactati de un reprezentant al agentiei de turism din Romania pentru a fi anuntati ca operatorul german nu ne mai poate asigura decat 4 nopti din cele 7 rezervate in acel hotel, propunadu-ne continuarea celor 3 nopti intr-un hotel de 3 stele care face parte din lantul lor hotelier.

Dupa ce deja aveam concediile programate pentru perioada aceea, nu se putea pune problema decalarii lor si nici nu aveam sanse sa gasim in timp util si in aceleasi conditii de pret o alta oferta, asa ca am acceptat oferta lor, dar numai dupa ce am facut presiuni sa ni se ofere in compensatie o noapte in plus la hotelul de 3 stele. Deci 4 nopti in loc de 3. Odata rezolvata problema asta, ne programasem ruta Constanta – Rabac (cu o masina, 4 persoane (2 cupluri) via Ungaria.

Apoi am mai discutat cu alti colegi/prieteni care au ajuns in Croatia trecand prin Serbia si am inteles ca nu sunt probleme, e o tara sigura si frumoasa, care nu merita ocolita, mai ales ca in mod clar ne asigura ruta cea mai scurta. Asa ca am ales ruta Constanta – Drobeta Turnu Severin, Belgrad (Serbia), pe langa Zagreb (Croatia) si apoi in peninsula Istria pana la Rabac. Am plecat din Constanta dimineata si am ajuns pe langa Drobeta dupa amiaza, unde ne-am cazat la o pensiune ieftina construita integral din lemn pe malul dunarii (nu dau nume exacte). Acolo am inoptat.

Aveam sa intelegem de ce erau lipite pe usile camerelor vecine coli cu desene in mod clar facute de copii, mazgalituri tipice, cu oameni facuti din cateva linii, cu sorii aceea galbeni desenati in colt si case patrate. – Avem si un grup de copilasi, ne-a spus gazda. Ne-am dat si noi seama, pe la 12 noaptea cand ne-am trezit in tropaieli si tipete de copii plini de energie. Ahaaa.. deci pana acum nu au fost prezenti.. abia acum au venit de pe unde or fi fost plecati. O fetita urla – Doamna, Doamna! Matei si-a pierdut cheia! Asta a generat o reactie (rezervata) a prietenului nostru pe care ne-a marturisit-o mai tarziu si care ne-a facut sa-l numim in gluma de atunci "pedofilul constantean". Din fericire, copiii erau pe fuga, se grabeau sa ajunga la nu stiu ce petrecere. Nu stiu exact ce varste aveau, dar petrecerile pentru copii la orele alea mi se par cel putin nepotrivite.

Treaba lor, bine ca au plecat, macar am putut dormi linistiti. Drumul de-a lungul dunarii pe malul sarbesc este de-a dreptul incredibil. Serpentine prin munte, tuneluri dupa tuneluri, piatra, verdeata si apa. Cand eram pe malul romanesc imi amintesc ca mi se parea frumoasa salbaticia de pe malul celalalt. Odata ajuns "dincolo", parca mi se parea mult mai frumos malul romanesc. Case de vacanta, pensiuni cochete, cate o barcuta pe ici, pe colo, o manastire. Pentru mine a devenit clar atunci ca e in natura noastra sa ne uitam cu jind peste gard, la celalalt, uitand ce avem deja sau putem face la noi acasa. Am vazut cu ocazia asta si celebrul cap al lui Decebal, despre care apoi am aflat ca nu e nicidecum o opera a antichitatii, ci una cat se poate de moderna. Din pozitia in care eram, nu am putut vedea inscriptia "DECEBALUS REX DRAGAN FECIT", unde Dragan este finantatorul lucrarii. Poate ca intr-adevar, nu ar fi trebuit sa-si scrie numele la fel de mare ca al lui Decebal. Totusi, merita vazut. Cu toate ca au trecut printr-un razboi devastator pentru infrastructura, sarbii au niste autostrazi pentru care ar trebui invidiati. Si au reusit toate acestea cel mult avantajati de programe de ajutor derulate la nivel european, fara a fi membrii UE.

Adica, fara a beneficia de mijloacele noastre financiare, mult mai consistente prin priecte finantate direct de UE, au reusit sa faca ceea ce la noi nu se poate. Sarbii au respectul meu. In Croatia am cheltuit destul de multi bani pe autostrazi. Scump, dar merita. Adica se vad banii. Am parcurs cateva sute bune de kilometri pe niste autostrazi montane, cu poduri enorme peste prapastii si alte depresiuni, cu un gazon perfect tuns pe marginea soselei, multe plase pentru a impiedica eventuale desprinderi de roca din peretii cheilor. Nu mai spun de tunelul de 8Km ( da, OPT), cu cate 2 benzi pe sens (da, ca o autostrada) care trecand de-a dreptul printr-un munte leaga peninsula Istria de restul tarii.

Impresionant! In Rabac ne-am cazat la hotel (cel de 4 stele) si ne-am bucurat de soare si mare (Adriatica). Am programat in asa fel iesirile in locatii mai indepartate pentru in perioada celor 4 zile cand urma sa fim cazati la 3 stele, pentru a beneficia mai bine de conditiile de la hotelul mai bun. Hotelul era impanzit de germani, foarte distinsi si cu aer degajat. Atmosfera a fost foarte placuta, mancarea foarte buna, serviciile ok. Nu mi-a placut ca nu aveau internetul "la liber", adica moca. Trebuia sa platesti pentru internet wireless sau sa folosesti ceea ce ei numeau "business corner", un birouas cu un calculator pe el. Dar asta e, totusi, Croatia – o tara scumpa, unde totul de plateste. O bere proasta de 0,5 L la nivel de supermarket costa echivalentul a 5 lei. De fapt, cam toate preturile sunt duble fata de cele cu care ne obisnuiseram in tara. La raioanele din supermaket erau panouri pe care scria mare "IEFTINIJA" (reduceri), care pentru noi rezona mai degraba a "SCUMPINIJA".

Cand a trebuit sa ne mutam la hotelul de 3 stele, am suferit un mic soc. Contrastul atat de mare in ceea ce priveste modul de prezentare a hotelului si realitatea din camere ne-a facut sa credem ca e mai degraba un hotel de 2 stele. De data asta hotelul era plin de italieni si rusi in varsta, care imparteau coate la masa de dimineata de parca ar fi fost o coada mioritica la vreo mocangeala electorala sau ar fi vrut sa atinga cine stie ce moaste sfinte. In perioada asta am vizitat Postojna si am facut o excursie cu un speedboat la Venezia. In Postojna, Slovenia (o tara mirifica), este cea mai lunga pestera din Europa (22Km). Am mers cu un trenulet in jur de 4-5 Km, apoi pe jos 1,5-2 Km pentru a vedea cea mai frumoasa parte a pesterii.

Merita vazut, e ceva deosebit. La punctul terminus al plimbarii pe jos, in inima pesterii, intr-o mica gara, au toalete in toata regula, cu canalizare, de parca am fi fost intr-o gara normala. La fel, mi-a lasat o impresie placuta felul in care erau plasate spoturile luminoase, in asa fel incat nu se vedea nici urma de cablu electric. Cele mai spectaculoase formatiuni naturale din pestera erau puse in valoare cu stil si bun gust.

Trecand prin satele lor, foarte mult ne-au placut casele slovenilor cu etaj/e, fara gard, cu un gazon perfect, fara pic de mizerie. M-as muta acolo oricand! Pentru excursia la Venezia am cumparat bilete de la o agentie de turism din Rabac. Dupa ce s-a amanat cu o zi din cauza vremii am vazut si noi ce inseamna un speedboat. In 2h 30 min eram prin canalele venetiene. Ceea ce mi-a ramas in minte a fost un ghid foarte carismatic, un croat care vorbea intr-o engleza destul de greu de inteles. El ne-a avertizat sa nu ne asezam la terasele "de la strada", decat daca suntem dispusi sa platim ca niste regi. Am fost avertizati ca desi o cafea figureaza in meniu cu un pret de 2 euro, cu tot cu taxa de scaun, de fata de masa, de muzica ambientala si cu alte adaosuri inventate de el poti ajunge sa platesti mai mult de 10 euro pentru o cafea.

Oricum, am avut ocazia sa ne intalnim cu niste prieteni de-ai prietenilor nostri care stau in Venezia de ceva timp si care ne-au dus la un local in care unul din ei lucreaza ca bucatar. Acolo am mancat cele mai bune paste pe care am avut ocazia sa le mananc vreodata. Nu credeam ca pastele pot fi atat de bune. Din pacate, nu am avut timp sa ne plimbam cu gondola, desi cred ca merita, chiar daca e scump. Oricum, orasul e impresionant si macar o data in viata merita vazut. Ne-am intors prin Ungaria si am mai suferit un mic soc cand am intrat in Romania.

Uitasem deja ce inseamna infrastructura rutiera slaba sau mai degraba inexistenta, oameni stresati si grabiti, politisti care stau la panda in locurile "sensibile" (da, am luat o amenda), mizerie, animale moarte pe marginea drumului. Un lucru pe care mi-l amintesc cu placere pe drumul din tara este oprirea de la Sibiu, un oras pe care eu si sotia mea am ajuns sa il iubim si in care am reveni oricand cu placere. Am dormit o noapte la o pensiune de prin imrejurimile orasului, nu inainte de a ne rasfata cu o fasole in paine la o taverna din Piata Mica (o crama de fapt, ptr ca era la subsol). Stand in zona litoralului de mic copil, am si uitat de cand nu am mai auzit vorbindu-se limbi straine la tot pasul in statiunile noastre. Acum am putut avea ocazia sa aud la Sibiu mai multe libi straine decat pe litoral, in vremurile bune. Nu pot decat sa ii apreciez pe sibieni pentru ceea ce au reusit sa faca.