A avut loc o nouă ediție a podcastului Evenimentul istoric, care l-a avut ca invitat pe istoricul Alex Mihai Stoenescu, iar episodul a fost moderat de către Manu Ionescu. În discuția de astăzi, Alex Mihai Stoenescu ne explică importanța decisivă din punct de vedere juridic și diplomatic a anului 1919. Este momentul în care au fost ratificate internațional și consolidate juridic deciziile luate în 1918 în urma Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Podcastul s-a concentrat pe ideea statului românesc ca subiect de drept internațional și recunoașterea acestuia la nivelul datării istoriei, precum și pe deformarea propagandistică a evenimentelor. Un alt aspect atins în cadrul discuție a fost dublarea evenimentelor istorice, lucru care se regăsește în limbajul istoric sub denumirea de „juxtapunere” sau modificarea datărilor istoriografiei. Unirea de la 1918 ca act al voinței poporului și recunoașterea acesteia la o dată ulterioară au fost teme atinse în cadrul discuției, precum și evenimentele ulterioare Unirii.

Statul nerecunoscut

Atâta timp cât formarea unui stat nu este dublată prin acte juridice care să îi ateste existența, acesta nu est considerat subiect de drept internațional. În momentul în care alte foruri sau state îi recunosc în mod internațional acest statut, capătă drepturi de semnătură la acorduri și poate avea relații politice cu alte state.

„Au fost interpretate evenimentele noastre în istoriografia occidentală. Este posibilă să citim cărți de istorie de prin Anglia, Franța, Germania sau cărți de istoria Europei sau a lumii. Și să vedem acolo în dreptul României că datele respective a unor evenimente istorice nu coincid cu datele noastre. În istoriografia occidentală, care este pragmatică, se ia în considerare în primul rând actul juridic, în al doilea rând actul de voință națională, declarația respectivă” a spus istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Unirea Transilvaniei cu Romania din 1 decembrie 1918 în Adunarea de la Alba Iulia are caracter plebiscitar. Există toate elementele de recunoaștere internațională. Odată cu declararea unirii s-au emis acte oficiale ale statului român. Cu alte cuvinte, voința națională a fost transformată în act juridic la București.

România Mare ca stat suveran și independent

S-a constituit statul, dar acesta nu era recunoscut internațional în asemenea formulă, ca România Mare. Statul exista și funcționa ca atare, dar unele națiuni, precum Austria și Ungaria, nu recunoșteau o astfel de Unire.  Așadar, există diferențe de aspect juridic între actul istoric, reprezentând voința națională a unui popor, și legitimarea sa juridica prin documente oficiale si de recunoaștere internațională.

Pe de altă parte, SUA recunosc Unirea în urma acțiunii de la Alba Iulia.  Aspectele teritoriale, frontierele, granițele s-au discutat la Conferința de pace.  „Statul încă nu era recunoscut în aceasta formula, dar SUA au spus ca s-au întrunit condițiile politicii americane. Prin urmare, SUA sunt interesate să întrețină relații cu acest stat nou. În realitate, pe baza istoriografiei occidentale din acel moment, SUA ne considera un stat nou. Dar România doar primise niște provincii, i se alipiseră vechi provincii. Nu era vorba de formarea unui stat nou, ci doar alipirea de teritorii la Regatul României.” a adăugat istoricul.

Voința națională față în față cu actele juridice

Confuziile privind datarea evenimentelor istorice cauzate de faptul că istoriografia românească a fost deformata propagandistic, a făcut ca, pentru un timp, România Mare să nu fie recunoscută ca stat suveran.

„S-a făcut adunarea de la Alba Iulia care a hotărât Unirea și multe altele. Dar de fapt, toate aceste evenimente au fost dublate de acte juridice de politica internă. Adică, de constituirea și dezvoltarea statului modern român și în al doilea rând de recunoașterea internațională. V-am explicat despre dreptul istoric, care conține o serie întreagă de elemente. O calitate pe care trebuie să o îndeplinească dreptul istoric al unui popor și al unei națiuni este recunoașterea internațională. Să fie recunoscut ca stat independent, suveran și să înceapă să aibă relații diplomatice, economice și de toate felurile. Să fie recunoscut prin ceea ce se numește în legislația internațională statutul de subiect de drept internațional” a declarat invitatul.

Unirea Transilvaniei cu Regatul Român din 1 decembrie 1918 a fost un act de voință națională, realizată prin voința poporului. Cu toate acestea, doar prin legitimarea sa juridică, prin documente oficiale și prin recunoaștere internațională, România Mare putea deveni subiect de drept internațional.

Conferința de Pace de la Paris și formarea României Mari

Acest lucru se va întâmpla în cadrul Conferinței de pace de la Paris desfășurată în anii 1919-1920. În urma acestei conferințe, se vor stabili noile frontiere europene, precum și cele ale României Mari,  ratificate prin tratate internaționale

Prin decretul legii din 11 decembrie 1919 se menționa extinderea suveranității statului român asupra teritoriilor cuprinse în Actul de la Alba Iulia. Cu alte cuvinte, înțelesul juridic al unirii este că suveranitatea Regatului României s-a extins prin voința românilor si asupra teritoriilor Banatului si Transilvaniei.

„Astfel, pentru noi, este o acțiune românească, toate actele de voință națională sunt valabile. Marile puteri și dreptul internațional au recunoscut existența statului România Mare prin tratatele de la 1920. Statul român devine România Mare, adică subiect de drept internațional. Unirea este recunoscută de marile puteri si celelalte state, prin tratatele din 1920” concluzionează Alex Mihai Stoenescu.