Moda tatuajelor în societatea românească o putem considera prezentă încă din timpul culturilor neolitice...

Volumul "Pentru o istorie a simbolurilor. Tatuajul în România" va fi lansat pe 12 februarie, de la ora 12.00, la Palatul Şuţu din Bucureşti. Autorii volumului sunt George Cristian Curcă, Octavian Buda, Adrian Majuru, Petru Budrugeac, Ciprian Chelaru, Cristina Ionescu, Liviu Ştefan Crăciun, Maria Giurgincă, Maria-Mihaela Manea, Migdonia Georgescu, Roxana Diaconu. Evenimentul va fi prezentat de Dan Dermengiu, George Cristian Curcă şi Adrian Majuru.

Element cultural

"Moda tatuajelor în societatea românească o putem considera prezentă încă din timpul culturilor neolitice, dar în evul mediu tatuajul era întâlnit numai la nivelul păturilor superioare (element cultural preluat prin filieră orientală) şi probabil la o serie de personaje mai extravagante precum Petru Cercel (1583 -1585, domnitor al Ţării Româneşti) sau Gratiani Gaspar (1619 - 1620, domnitor al Moldovei). Odată cu modernitatea, moda tatuajelor s-a răspândit în toate structurile sociale, cu precădere cele urbane", a declarat Adrian Majuru.

De asemenea, la Palatul Şuţu, poate fi vizitată şi expoziţia temporară "Pentru o istorie a simbolurilor. Tatuajul în România", deschisă în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie.

Majoritatea delicvenţi

Moda tatuajelor a apărut în România la sfârşitul secolului XIX, importată fiind de străini, potrivit lucrării medicului legist Nicolae Minovici, “Tatuaje în România”, din 1898. Conform acestuia, la sfârşitul secolului XIX, cei care stăpâneau arta tatuajului în Bucureşti, erau, în principal, greci (40 de persoane), în timp ce numai 10 erau români.

Potrivit cercetărilor făcute de doctorul Nicolae Minovici, la finalul secolului trecut, în Bucureşti, au fost înregistraţi 52 de români cu tatuaj, şi încă câţiva greci, unguri, germani, macedoneni şi bulgari. Majoritatea erau delicvenţi, adaugă acesta, iar tatuajele lor au oferit noţiuni pretioase medicului, “asupra naturii ideilor morale a tatuaţilor, imagini care le sunt scumpe, suvenirurile lor intime şi chiar proiectele lor de razbunare formate într-un mod cinic“, după cum a explicat acesta în lucrarea citată.

Decât patru individe

Prostituatele au adus adevarate noutăţi în simbolistica tatuajului. După cum explică medicul, ele au fost tatuate “când erau tinere şi de catre primul lor amant” şi sunt de cele mai multe ori “suveniruri rele şi neşterse ale primei lor greşeli, care se înţelege că trebuie să le jeneze în exerciţiul meseriei lor”. Cu toate astea, la prostituatele bucureştence de la sfârşitul secolului XIX, tatuajul era foarte puţin răspândit. Astfel, “din 80 de prostituate examinate la dispensarul din Bucureşti, nu am găsit nici unul; iar din 698 de prostituate înregistrate în 1897 nu s-au găsit tatuate decât patru individe, dupa cum ne-a afirmat medicul examinator. Aceste tatuaje reprezentate la prostituatele noastre constau mai mult din alunele ce şi le fac mai ales pe obraz şi mai cu seamă ţigăncile, în scop de a fi mai frumoase. Aceste alunele răspândite pe faţă sunt în număr variat. Astfel, vestita prostituată şi recidivista A. avea două alunele pe obraz; iar o altă prostituată, actualmente servitoare la Ospiciul Mărcuţa, are două alunele pe obraz şi una între sprâncene”, preciza Minovici.