De la istoria spionajului românesc în comunism, la extraordinara viață a fiicei lui Stalin
- Florian Saiu
- 10 ianuarie 2018, 00:00
Astăzi, în cadrul campaniei „Cărți care merită citite”, vă propunem titluri captivante, apărute recent la Editura Corint, în colecția Istorie. Dincolo de realizările scriitorilor străini, merită evidențiate lucrările a doi autori români: Nicoleta Ionescu-Gură și Florian Banu. Primul a ales să scrie despre munca forțată din România în regimul comunist, al doilea „ despre spionajul românesc în comunism, subiecte tabu la noi o lungă perioadă de timp
Munca forțată din România în regimul comunist”, cu subtitlul Internările administrative din perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965), este primul demers editorial care tratează această temă. Delicat și dur în același timp, volumul disecă aproape chirurgical mecansimele aparatului represiv care a strivit, în malaxorul istoriei comuniste, zeci de mii de destine și vieți.
„Serviciile” și subordonarea politică
„De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948-1989)” este, în esența ei, o cădere de mască. Și asta pentru că autorul Florian Banu zămislește, pe întinsul a 600 de pagini și pe baza a mii de documente, adevărata față a spionajului românesc sub comunism. Rapida subordonare politică a serviciilor noastre secrete, imediat după 1945, a condus la crearea unui aparat stufos, manevrat abil de URSS, în funcție de propriile interese. „Serviciile”, penetrate adânc pe linie de partid, așadar „înzestrate” cu mulți indivizi care n-aveau nicio legătură cu activitățile unui spion adevărat, au format, zeci de ani, o suprastructură diletantă, deseori disfuncțională prin amatorismul și gafele angajaților. Volumul nu evită nici momentul Revoluției de la 1989 sau rolul jucat de securiști în această sângeroasă lovitură de stat, dar, în ansamblul lui, scutură fardul de pe portretul fals al spionului, băgat românilor sub nas de idioate filme americane post-decembriste sau de ideologia comunistă puerilă.
Fiica lui Stalin
Bazându-se pe documente din arhivele KGB, CIA și ale guvernului sovietic și pe mărturiile urmașilor Svetlanei, autoarea reconstituie extraordinara viață a unicei fiice a lui Stalin.
Însemnări intime și politice
Convins că la un moment dat își va scrie memoriile, Hitler a decis – în anii de început ai celui deal Doilea Razboi Mondial – că discuțiile sale de la Cartierul General cu apropiații și colaboratorii lui să fie consemnate. Culese de secretarii săi, revizuite de Martin Bormann, aceste texte ne oferă acum informații esențiale despre viața și activitatea dictatorului.
ION RAȚIU - JURNAL
„La începutul anilor 1960 un informator aflat la Londra comunica ofițerilor de securitate din ambasadă că Ion Rațiu avea un jurnal în care consemna, printre altele, detalii despre întâlnirile cu diplomații români. Securitatea și-a dorit mult să-l obțină. (…) De-a lungul anilor au fost sustrase documente, spre disperarea lui Ion Rațiu care nu înțelegea nici cum dispăreau, nici cine era implicat. Însă jurnalul, bine ascuns, a scăpat intact” – Stejărel Olaru, istoric.
ASASINAREA ARHIDUCELUI
Atunci când moștenitorul austriac, arhiducele Franz Ferdinand, s-a căsătorit din dragoste, împotriva dorințelor împăratului, el și soția sa, Sophie, au fost umiliți și marginalizați, dar au rămas devotați unul altuia și copiilor lor. Cele două gloanțe trase la Sarajevo nu numai că au încheiat povestea lor de dragoste, dar au dus la război și la un secol de conflicte.