În aceste zile, când ne-am început săptămâna cu vestea că un militar de la Ambasada Rusiei la București a fost declarat persona non grata pentru activități de spionaj, cunoașterea procedurilor de lucru în astfel de cazuri – practic, nemodificate prea mult de-a lungul timpului – ne ajută să înțelegem mai mult despre astfel de situații și să le trecem prin propriul filtru.

Pe lângă firul poveștii, care pare inspirat din filmele cu spioni, sunt două elemente care sper să vă incite interesul: primul este cum comunicau diplomatul și sursele sale prin intermediul semnelor lăsate la vederea oricui și, al doilea, ce s-a ales de cel care, potrivit materialului de filaj, făcea contrafilaj pentru funcționarul de ambasadă, când era urmărit de Securitate.
Iată materialul din Vitralii:

„MIȘU”, un mic funcționar la ambasadă

La consulatul unei reprezentanţe diplomatice era un funcţionar mic de statură şi cu funcţie (în acte) la fel de minusculă. Structura informativă deţinea însă informaţia potrivit căreia individul ar fi spion şi că, în realitate, el ar fi şeful tuturor, inclusiv al ambasadorului. Puteai să nu fii specialist în domeniu, dar se observa uşor, când era împreună cu alţi diplomați, că i se arăta un respect deosebit (vorba unui hâtru din echipă, „mic şi-al dracului”).

Personajul nostru va purta porecla „Mişu”. A fost pus în filaj pentru a i se stabili activitatea în afara serviciului. „Mişu” avea domiciliul pe strada Negustori, nu departe de intersecţia cu strada Mântuleasa şi de strada Pictor Romano –cartier liniştit, cu străduţe înguste şi nu prea lungi.

Locuinţa, într-un bloc cu trei etaje, îi era favorabilă lui. Dar nici noi nu ne-am lăsat mai prejos. Am avut condiţii bune de a asigura conspirativitatea faţă de el şi de mediu, un post interior cu vedere
la locuinţă şi la diferite intersecţii, puncte de cercetare. De mare folos ne-a fost o motocicletă cu ataş. Într-o zi de iunie 1984, „Mişu” a plecat de acasă în ţinută sport. Deşi soarele urcase spre prânz, el avea în mână o umbrelă albă, cu dungă roşie pe margini, pe care o rotea din când în când dintr-o mână în
cealaltă.

A mers pe strada Negustori, a traversat strada Mântuleasa aparent neatent, preocupat doar de umbrelă. A continuat pe strada Pictor Romano spre strada Sf. Ştefan. În acest moment, din magazinul alimentar situat pe colţul cu strada Plantelor, a ieşit un individ, căruia i-am zis „Moise”. Acesta
a privit insistent după „Mişu”, intenţionând chiar să-l urmeze.

Dar chiar atunci, pe stradă a apărut un alt trecător. „Moise” s-a întors brusc şi a reintrat în magazinul care avea alături un fel de grădină cu mai multe mese.

Contrafilajul lui ”Moise”

A luat loc la una din ele, cu o sticlă de suc în mână. Imediat, lucrătorul de pe planul I (M.N.) a dat alarma. Era clar o acţiune de contrafilaj. Din acel moment echipa a trecut la filarea lui
„Moise”. Obiectivul a mai stat în grădină cam 30-40 de minute, timp în care „Mişu” a trecut de trei ori prin faţa lui, bineînţeles cu umbrela în mână, de data aceasta închisă. Cu siguranţă, era un semnal. După ultima lui trecere, după aproximativ 5 minute, „Moise” s-a ridicat de pe scaun, având în
continuare sticla de suc în mână, şi a plecat. L-a văzut de la distanţă pe „Mişu”, care se afla pe strada Popa Soare. Era clar că ceva li se păruse suspect, aşa că nu au luat legătura direct.

Echipa a rămas cu „Moise”, care a continuat să meargă pe strada Mântuleasa, apoi pe Ionescu Erou Udrişte şi, culmea, spre liniştirea filorilor, a intrat la Miliţie-Circulaţie, unde aveam uşurinţă
şi siguranţă în identificarea lui. Reamintim că atunci când luam o legătură sau un vizitator de la
vreun consulat, ne rugam în gând: „Trimite-l, Doamne, la Udrişte!” S-a transmis prin staţie apariţia acestei opriri şi am primit ordinul să-l suspendăm. Organul informativ cu ajutorului
celui C.I. avea posibilitatea să-l identifice. Am zis „Bogdaproste şi să fie primit!”. Să continuăm cu „Mişu”.

Într-o zi de octombrie, omul nostru a plecat de la serviciu cu autoturismul, ceea ce nu prea obişnuia. Partea nostimă era că nu prea i se vedea capul deasupra volanului, ceea ce făcea ca de multe ori agenţii de circulaţie de la vreun stop să se apropie de maşină, să vadă dacă are şofer. A trecut prin Piaţa Victoriei, bulevardul 1 Mai, apoi pe strada Monetăriei, s-a oprit la intersecţia cu şoseaua Kiseleff şi, săltându-se de la volan, a privit cu atenţie spre un stâlp IREB, apoi a
continuat drumul pe şoseaua Kiseleff.

Fiind anunţaţi de această situaţie, un echipaj de filaj a verificat ce ar fi putut să-i atragă atenţia la stâlp.
Ei bine, pe stâlp era desenat un cerc cu o codiţă. S-a dat din nou alarma. Timp de 30-40 de minute, „Mişu” s-a autoverificat în acest perimetru: strada Câmpina – bulevardul Mărăşti.
Spre norocul nostru, dacă poate fi vorba de aşa ceva în acest perimetru, în acele momente s-au mai aflat aici două echipaje de filaj. La solicitarea noastră ne-au ajutat foarte mult, fiind dat din punct în punct, fără să aibă pe cineva în spate. „Mişu” a traversat bulevardul Mărăşti spre Arcul de Triumf. Lângă
un chioşc de ziare aflat pe colţ, se afla un tip elegant – „Marin”, să-i spunem – şi el cu o umbrelă şi un ziar în mână, care a privit foarte atent după maşina lui „Mişu”.

Din păcate, în spatele lui „Mişu” rula un alt autoturism. Pe faţa lui „Marin” s-a observat o încordare – supărare. Ne-am concentrat forţele pe el. După aproape 20 de minute s-a urcat la volanul unui
Fiat 850, cu număr de înmatriculare format din trei cifre şi dus a fost. Ştiam că poate fi identificat foarte uşor. Aveam şi noi posibilităţile noastre. Ca să respectăm adevărul, am avut de tras. A doua zi, organul informativ ne-a comunicat că datele de identificare ale lui „Marin” arată că este vorba de o persoană foarte importantă şi nu e de crezut că acesta s-ar fi pretat în acest mod la întâlniri cu
străinii.

Deoarece noi aveam o fotografie a momentului respectiv, făcută de la distanţă, cu individul şi autoturismul, am mers repede cu ea la sectorul informativ şi la conducere. Când am prezentat
fotografia, am observat o stare de satisfacţie la cei care o priveau. Am arătat că la unul din stopuri era o zgârietură. Ce mai, proprietarul autoturismului îl vânduse și făcuse formalitățile la serviciul de circulaţie, dar acolo nu s-au făcut modificările necesare privind noul proprietar. Deci, măgăreaţa a căzut pe ei. „Mişu” a fost lucrat o lungă perioadă. Nopţi, zile, sărbători, duminici, nici nu ştim cum au
trecut. Conducerea a apreciat strădania noastră, fapt ce ne-a încântat şi ne-a încălzit sufletele, dându-ne o mare satisfacţie profesională.

Ce s-a mai întâmplat?

Un lucrător din echipă (M.N.), după câţiva ani, având treabă la Timişoara, pe cine credeţi că a văzut ca şef de tură la grăniceri? Ţineţi-vă bine: pe maestrul „Moise”. S-a raportat unde trebuie şi, vorba lui Gică Petrescu, „ să fim sănătoşi”.