Marea Britanie a decis să trimită la Marea Neagră una dintre cele mai avansate nave de luptă.
”Aceasta este o operaţiune cu un obiectiv foarte serios. HMS Diamond îşi poate purta singur de grijă, iar preşedintele Putin este un om care respectă puterea militară. NATO trebuie să arate că nu se simte ameninţată şi că Regatul Unit preia conducerea”, a declarat lord West, un fost comandant al Marinei Regale.
Prima misiune de acest tip de la Războiul Rece
Misiunea operativă a Marinei Regale, prima de la Războiul Rece, vine după ce Theresa Mary i-a îndemnat pe politicienii americani să îl înfrunte pe președintele rus, Vladimir Putin, informează Libertatea.
Premierul britanic a trimis, în acest sens, HMS Diamond către Ucraina. Vorbim despre un distrugător din clasa Type 45, echipat cu cele mai recente rachete antiaeriene.
La bordul distrugătorului se află până la 60 de membri ai unității Special Boat Service (SBS) și ai unor comandouri din cadrul Marinei Regale, fiind una dintre cele mai importante mobilizări britanice la frontierele Rusiei din ultimele decenii.
Nava de război va avea la bord rachete de tip Sea Viper
HMS Diamond va conduce o forţă operaţională NATO şi va proteja 650 de militari britanici implicaţi în exerciţii secrete în Ucraina – o ţară care se confruntă cu un conflict separatist în este din 2014.
Nava de război va avea la bord rachete de tip Sea Viper. Cu o viteză de 3.000 de mile pe oră, acestea au o rază de acţiune de până la 112 kilometri şi pot distruge aeronave şi drone inamice.