ISTORIA abolirii PEDEPSEI cu MOARTEA de la KISELEFF la CUZA. 170 de ani de la Proclamaţia de la Islaz

Punctul 19 al Proclamației de la Islaz, citită pe 9 iunie 1848 în fața unei mulțimi entuziaste, decreta abolirea completă a pedepsei cu moartea în Ţara Românească.

Revoluționarii paşoptişti susțineau că “Popolul român, deşi nu cunoaşte fiinţa pedepsei cu moarte, însă pentru că adesea prin judecătoriile criminale judecătorii de sistema cea mai veche au cutezat a da afară nişte sentinţe de moarte fără să fi putut a se pune în lucrare, popolul decretă desfiinţarea cu totul a pedepsei cu moartea, atât în lucrare, cât şi în sentinţe.” Decretul nr 7/14 iunie 1848 al Guvernului Provizoriu prevedea abolirea pedepsei cu moartea. A fost însă în vigoare doar până la 13 septembrie 1848, când trupele otomane au intrat în București și i-au înfrânt pe revoluționari. În Moldova, deși revoluționarii nu au preluat puterea, aceștia au cerut abolirea pedepsei capitale în programul lor: “17. Desființarea pedepsei de moarte și a bătăilor trupești. Epoca în care viețuim face de prisos orice comentar întru aceasta”. Documentele pot fi văzute la expoziţia deschisă până pe 5 iulie la sediul central al Arhivelor Naţionale.

După unirea Principatelor, Alexandru Ioan Cuza, a abolit pedeapsa cu moartea prin Codul penal din 1865. Vasile Boerescu, raportorul oficial al Codului Penal declara în fața Adunării generale la 11 martie 1864, în timpul dezbaterilor: “Comisiunea a suprimat din legea noastră pedeapsa cu moartea. Această pedeapsă barbară, care nu corespunde la scopul îndreptător și exemplar ce trebuie să aibă o pedeapsă, care este în dezacord cu drepturile și puterea societății se află numai scrisă în legea noastră fără ca ea să se execute de ani îndelungați. Suprimarea ei dar, nu numai că nu poate aduce la noi nici cea mai mică perturbație precum se pretinde aiurea, dar cred că nu va da locul nici chiar la discuțiuni, căci suprimarea ei există în faptă, într-un mod tacit, prin un consimțământ general, prin puterea opiniei publice, prin moravurile dulci și umanitare ale poporului nostru. Era dar timpul ca să piară și din lege această pedeapsă care pierise în fapt de atâția ani. Pe când alte popoare mult mai civilizate se îndoiesc și nu cuteză a suprima această pedeapsă, sunt mândru a spune că Românii sunt cei dintâi care au suprimat-o în faptă și vor fi dintre cei dintâi care vor suprima-o și din lege. Și cu toate acestea, relativ vorbind, în statul nostru se comit mult mai puține crime și într-un mod mult mai puțin crud decât în alte state mai civilizate unde această pedeapsă există și în faptă și în lege!”

Codul Penal a fost promulgat și publicat la 30 octombrie 1864 dar a intrat în vigoare la 1 mai 1865; cea mai aspră pedeapsă era munca silnică pe viață (art. 7). În 1865, Romania a fost prima țară care a abolit pedeapsa cu moartea în Europa în perioada modernă, urmată de Portugalia în 1867 și Olanda în 1870.

Cartea de identitate, pe telefonul mobil. Un nou proiect al Guvernului

Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală

Constituția din 1 iulie 1866 prevedea în mod explicit că pedeapsa cu moartea nu putea fi reinstaurată (art. 18). Cu excepția câtorva infracțiuni militare prevăzute în Codul Militar, care au fost și aplicate în timpul primului război mondial, pedeapsa capitală a rămas abolită până în 1938.

În Țăria Românească mai fusese abolită pedeapsa cu moartea prin Regulamentul Organic din 1831, impus de către protectoratul rus prin reprezentantul său, generalul Pavel Kiseleff. Însă, la 11 martie 1832, Kiseleff informa Adunarea despre reinstaurarea pedepsei capitale. A urmat o reformă generală a sistemului de pedepse și a celui penitenciar, care în cele din urmă au determinat scăderea criminalității.