Isteria, boala asociată cu imaginea femeii care țipă

Medicii spun că isteria este o boală ciudată, cu simptome bizare, care apar din senin. Se tratează medicamentos și prin psihoterapie.

Imaginea populară, a oamenilor de rând, despre isterie e pe cât de simplistă, pe atât de greşită. O femeie care ţipă sau un copil care urlă sunt categorisiţi drept isterici. Un bărbat tăcut poate fi, la fel de bine, un isteric ca la carte. Grav e că şi unii medici fac această eroare. Isteria e o boală ciudată, misterioasă, cu simptome bizare, care apare din senin, posibil în urma unui şoc. Se vindecă, de cele mai multe ori, în cabinetul unui psihiatru, după un tratament, în general, medicamentos sau după şedinţe de psihoterape. Fata care dă din mână „Eram tânăr rezident, în anul I, când au ajuns la mine două tinere, din Mediaş, pocăite. Una dintre ele, cea mică, avea mâna stângă prinsă de gât cu o eşarfă. Tot braţul îi era bandajat într-o păturică şi îşi ţinea mâna la piept", povesteşte doctorul Gabriel Diaconu, unul din cele mai ciudate cazuri de isterie pe care l-a întâlnit în cariera s-a de medic.

În fapt, tânăra dădea spasmodic din braţul respectiv, aparent fără să-l poată controla. Femeia a ajuns la el după ce un neurolog din Sibiu, care n-a putut să-i dea de cap, i-a făcut bilet de trimitere către Spitalul de Psihiatrie Al. Obregia, din Bucureşti. „Nu ştia ce să-i mai facă!", dezvăluie psihiatrul. De mai bine de doi ani, braţul fetei era incontrolabil. Spunea că i se întâmpla acest lucru de la vârsta de 16 ani când, în timp ce spăla podelele, a atins firul unui aparat de radio, care s-a spart în cădere. Fata s-a electrocutat.

Tratament pentru un diagnostic eronat Fata şi-a legendat boala mai departe: „Şi-a pierdut cunoştinţa şi a ajuns la camera de gardă a spitalului judeţean. După ce şi-a revenit, la mai puţin de o oră, a început să-i zvâcnească braţul. Avea o mişcare spectaculoasă!". Medicii de acolo au pus problema, greşit, pe seama electroşocului. Avea o electro-encefalogramă normală, dar era simptomatică pentru epilepsie. „Au pus-o pe tratament şi..., degeaba", oftează medicul.

Alertă pentru proprietari. Câinele îți poate aduce probleme. Ce spune legea

Israelul pregătește replica după raidul masiv. Iranul amenință cu o armă puternică. Update

Mâna îi zvâcnea permanent, fără oprire. Singurul leac, pe care şi l-a găsit singură, era să-şi lege mâna de parcă o avea fracturată. „Când i-am cerut să-mi arate cum îi zvâcneşte braţul, a refuzat: Nu! Nu!.. Am insistat şi, până la urmă, şi-a dat jos eşarfa. Evident, a început să zvâcnească cu o mişcare foarte amplă, ca şi cum ar fi fost soasă din articulaţii. O mişcare balică! O astfel de mişcare, în acest gen de tulburări neurologice, se atenuează sau se opreşte, de obicei, când ajuţi membrul afectat cu mâna ta. „Ea nu ştia acest lucru şi, la atingerea mea, m-a lovit violent peste mână!", îşi aminteşte medicul. A lăsat-o să se bandajeze din nou. Au urmat două săptămâni de tratament antiepileptic nu s-a schimbat nimic.

La început a fost un şoc emoţional „Abia am reuşit s-o conving să vorbească cu mine! Era cea mai mică dintre cele patru surori ale familiei şi fuseseră crescute doar de mamă, într-o civilizaţie austeră, de muncă şi habotnicie!", povesteşte doctorul.

Surorile ei se căsătoriseră virgine. Ea, la 14 ani, avusese o aventură cu un verişor de-al ei, de 36 de ani, căsătorit şi cu copii. Îi sucise minţile cum că o să-şi lase familia şi o să fugă cu ea. „O vecină i-a turnat mamei ei. Povestea lor de dragoste a fost deconspirată... Şi, la şedinţa săptămânală a comgregaţiei de adventişti, de faţă cu toată comunitatea, în văzul lumii, mamă-sa a dat în vileag legătura ei cu individul respectiv. A făcut-o curvă, nenorocită... În patru zile de la ruşinea suferită a început să dea din mână!", detaliză dr. Diaconu debutul bolii tinerei isterice.

Ciclul menstrual favorizează crizele de isterie Nevroza isterică, aşa cum a fost ea descrisă de Charcot, în urmă cu aproape 150 de ani, a fost ruptă, de vreo două decenii, în două entităţi mari. „Una este tulburarea somatoformă, adică orice simptom fizic, fără o cauză aparent demonstrabilă. Asta înseamnă apariţia bruscă a unui simptom numit pseudo-neurologic”, explică Gabriel Diaconu.

Exemple ar fi: orbirea bruscă, paralizia, leşinul, criza de convulsie, vertijul, ameţeli şi diverse tulburări motorii. „În anumite situaţii apar tulburări din sfera instinctuală. Istericii chiar cred că suferă de o boală organică. De fapt, ei au o convingere care poate fi asemuită unei idei delirante, pentru că nu răspunde la critici. Dar, în mod particular, isteria are o caracteristică: sugestibilitatea. Are un grad de predictibilitate a problemei în stressul familial şi, pentru femei, în preajma ciclului menstrual", adaugă medicul. Motivul că aceste simptome se accentuează în preajma ciclului menstrual i-a convins pe semiologii clasici, de acum 150 de ani, să creadă că isteria e o boală feminină cauzată de o maladie a uterului sau o dereglare hormonală. „Nimic mai fals!", exclamă psihiatrul. „La belle indiference!" În mod tradiţional se vorbeşte despre isterie ca având o caracteristică venită de la francezi: „La belle indiference!". E în interesul unui paralitic să afle dacă se va vindeca vreodată. „Un isteric, în schimb, e neinteresat", lămureşte misterul dr. Diaconu. Are o resemnare, aparent nobilă, ba chiar pare mulţumit că i s-a întâmplat aşa. „Toată dogma lui Freud are la bază un caz de isterie: Cazul Anei O.! Cazul unei femei pe care marele psihiatru a tratat-o prin psihanaliză. Ce e interesant e că Freud a tratat-o de această boală, deşi femeia fusese greşit diagnosticată. Avea o formă rară de epilepsie. Da’ de asta n-a reuşit s-o scape!", istoriseşte amuzat tânărul psihoterapeut.

Este o boală curabilă „Bizareria constă în faptul că isteria este o boală de excludere, adică o diagnostichezi după ce elimini orice altă posibilitate. De aia, în spitalele de provincie, istericii sunt trataţi pentru boli organice!", se indignează psihiatrul. Când ajunge un pacient în camera de gardă a unui spital mic, din teritoriu, şi i se pune „ştampila" de isteric, de regulă i se face un calciu în venă şi e trimis acasă. „Boala asta e considerată, de către vulg, incurabilă! Am avut o pacientă care, şapte ani de zile, a crezut că are scleroză multiplă. Ăsta era dignosticul unui neurolog! Săraca, nu avea decât o isterie ce putea fi tratată în trei-şase luni!", se supără, brusc, pe viaţă, psihiatrul.

Medicul nu ştie cum s-a vindecat pacienta isterică Fata care dădea din mână, ca Ceauşescu în balconul CC-ului, s-a vindecat la fel de miraculous cum s-a „îmbonăvit". „Odată, după două luni de terapie, i-am cerut să bea un pahar cu apă cu mâna stângă. N-a vrut dar, în cele din urmă, a luat cana şi a început să zvâcnească, din ce în ce mai tare, din braţ. Finalmente, a aruncat-o! S-a uitat la mine, a râs şi, de atunci, n-a mai dat din mână! Habar n-am ce resort am atins…", recunoaşte, candid, psihoterapeutul. Au trecut de atunci şapte ani şi femeia e în regulă.

Leacuri: tratamentul medicamentos sau psihanaliza Isteria se tratează medicamentos şi prin psihoterapie. Din punct de vedere farmacologic, panaceurile ar fi: quetiarina, carbamazepina şi sertralina. Tratamentul durează de la trei la şase luni. „Ameliorarea, de cele mai multe ori, e spectaculoasă!, spune dr. Gabriel Diaconu. Psihanaliza e pe al doilea loc. Apoi, psihoterapeutul concluzionează: „Isteria e o boală misterioasă care nicidecum nu poate fi asociată cu imaginea femeii care ţipă. Sunt şi bărbaţi care tac şi sunt la fel de isterici!".