Israelul, sub șocul unui terifiant viol la care au participat 30 de bărbați

Un val de indignare zguduie vineri societatea israeliană după presupusul viol al unei adolescente de 16 ani de către un grup de 30 de bărbați.

Oroarea s-ar fi petrecut într-un hotel din stațiunea balneară Eilat și a provocat unde de șoc până la vârful statului.

Adolescenta a depus o plângere, săptămâna trecută, pentru un presupus viol colectiv la care au participat de 30 de bărbați, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției israeliene, Micky Rosenfeld.

„Doi suspecți au fost arestați în legătură cu un incident în curs de anchetă care a implicat o fată de 16 ani într-un oraș din sudul țării", a adăugat el.

Povestea a stârnit vâlvă după ce presa locală a raportat joi că bărbații au stat aliniați la coadă în fața camerei de hotel în care se afla tânăra, în stare de ebrietate, așteptându-și rândul să o violeze.

Începând de joi seara, manifestări spontane au avut loc în diferite orașe, cum ar fi Tel Aviv și Ierusalim, în sprijinul fetei și pentru condamnarea violenței sexuale provocate femeilor.

Iar vineri a avut loc un miting în orașul Hadera (nord), de unde provine unul dintre suspecți, în prezența primarului orașului.

„Ceea ce s-a întâmplat este foarte prost perceput de către locuitorii oraşului. Nu vrem să trăim într-o asemenea societate”, a spus primarul Zvi Gendelman.

Potrivit lui Shani Moran, avocata tinerei, aceasta „nu se simte deloc bine” și se află într-o situaţie „foarte dificilă”. „Nu există nicio îndoială că cei implicați știau că este minoră și că nu exista nici un consimțământ din partea ei ”, a declarat Shani Moran  pentru postul de radio public Kan, adăugând că „se așteaptă ca poliția să facă lumină asupra acestei afaceri” mai ales asupra faptului că evenimentul ar fi fost filmat.

În rândurile clasei politice israeliene, condamnările s-au înmulțit începând de joi.

„Este șocant, nu există niciun alt cuvânt! Nu este doar o crimă împotriva unei tinere, ci este o crimă împotriva umanității însăși care merită toată condamnarea noastră”, a comentat premierul Benjamin Netanyahu, care a cerut ca „cei responsabili să fie aduși în fața justiției”.

Președintele israelian, Reuven Rivlin, a scris o scrisoare către „tineret” pe rețelele de socializare pentru a denunța „ororile violului colectiv din Eilat”.

„Agresiunile sexuale, violul, exploatarea sexuală, violența sexuală sunt pete de neșters (...) care ne distrug ca societate și ne fac mizerabili”, a scris președintele Rivlin.

„În fiecare zi, există 260 de femei care sunt violate în Israel” potrivit datelor oficiale, a declarat, revoltată, Ilana Weizman ( 36 de ani), care a fondat grupul feminist „HaStickeriot”, inspirat de franţuzoaicele care luptă împotriva „culturii violului”.

Potrivit aceloraşi date, „o femeie din cinci este violată în Israel în cursul vieţii sale”, a declarat ea, scrie Le Point.

De aproximativ două luni, grupul a lipit sloganuri feministe în mai mult eorașe orașe israeliene, cum ar fi „lo ze lo” (nu este nu) sau „at lo levad” (nu ești singură).

„Trebuie să încetăm să spunem că trebuie să ne protejăm fetele, trebuie să-i educăm pe băieții noștri despre problema consimțământului și asta de la o vârstă fragedă”, subliniază ea, adăugând că statul trebuie să aloce mai mulți bani din buget pentru combaterea violenței împotriva femeilor și nu doar să „folosească cuvinte mari”.