O monedă care datează din timpul unei rebeliuni evreiești împotriva stăpânirii romane de acum aproape 2.000 de ani a fost înapoiată de SUA Israelului. Moneda a făcut parte dintr-o anchetă comună care a vizat un caz de contrabandă.
Bătută în anul 69 d.Hr., moneda este extrem de rară. Ea valorează peste un milion de dolari, potrivit biroului procurorului districtual din Manhattan. Instituția a organizat la începutul acestei săptămâni un eveniment care să marcheze repatrierea obiectului. Pe lână marele preț pe care îl are, moneda are o valoare istorică și mai mare.
În urmă cu 20 de ani, autoritățile israeliene au aflat prin intermediul unor informatori că niște traficanți de antichități au descoperit moneda din argint în Valea Ella, la sud de Ierusalim. Se presupune că a fost doar una din monedele găsite în zona respectivă, care găzduiește numeroase situri arheologice importante. Anchetatorii spun că moneda a intrat pe piața neagră și, în primă fază, ar fi ajuns ilegal, în Marea Britanie, prin Iordania. Apoi a fost exportată în SUA cu documente false.
Cum a ajuns moneda în mâinile autorităților
În 2017, agenții secreți au confiscat moneda în Denver, Colorado. Acolo, ea urma să fie scoasă la licitație. „În ciuda complexității acestei investigații, echipa noastră de procurori, analiști și agenți care lucrează cu autoritățile israeliene, au reușit să găsească această antichitate în doar câteva luni”, a declarat procurorul districtual din Manhattan, Alvin L. Bragg. De asemenea, el a mai adăugat că moneda are o „valoare culturală imensă”.
Regatul Iudeii a căzut sub controlul roman în anul șase d.Hr., iar rezistența la stăpânirea imperială a dus la o serie de revolte cunoscute sub numele de războaie iudeo-romane. Moneda datează din al patrulea an al Primei Revolte Evreiești, cunoscută și sub numele de Marea Revoltă Evreiască, care a început în anul 66 d.Hr. Romanii au permis ca anumite monede locale să fie bătute și să circule în părți ale imperiului lor, inclusiv în Iudeea.
Alte trei monede de acest fel sunt pe piața neagră
Autoritatea Israeliană pentru Antichități (IAA) a declarat că liderii rebeli au bătut „motive evreiești” peste monedele imperiale. Astfel, a fost acoperită fața împăratului. IAA a descris acest act drept „o declarație de independență a evreilor din țara Israelului, o declarație împotriva puternicului imperiu care i-a înfruntat”.
În plus, autoritatea a mai adăugat că se mai știe de existența unei a doua monede care a fost achiziționată de Muzeul Britanic în anii 1930. Însă, IAA crede că mai sunt alte trei monede care circulă pe piața neagră, potrivit CNN.