În Israel, autoritățile au prezentat planul de combatere a coronavirusului care implică armata, acordă mai multă autonomie municipalităților în privința restricțiilor şi promite totodată că deciziile nu vor afecta economia.
În Israel, la cinci luni de la începerea epidemiei, profesorul Ronni Gamzu, noul manager național al campaniei de combatere a coronavirusului, a prezentat aspectele-cheie ale planului său pentru reducerea răspândirii bolii: armata va prelua managementul testării și al monitorizării contactelor. Are tehnologia, instrumentele, capacitatea, și se va afla în centrul opririi epidemiei de coronavirus.
Comentând despre scăderea încrederii populației în capacitatea guvernului de a gestiona situația, profesorul Gamzu a spus că planul este un nou contract între administrație și cetățeni. Vor fi limitate restricțiile cât este posibil și nu vor exista decizii ilogice, care să dăuneze economiei. Noul șef anticoronavirus din Israel a insistat pe importanța purtării măștii de protecție.
Potrivit datelor din întreaga lume, pe măsură ce oamenii nu au mai purtat măștile morbiditatea coronavirusului s-a extins. În ceea ce privește implicarea autorităților locale, el a prezentat așa-numitul mecanism al semaforului: în orașele roșii, cu focare, unde nu sunt respectate instrucţiunile de sănătate publică, vor fi restricții; în orașele verzi își reiau activitatea toate întreprinderile.
Numărul total al contagierilor se ridică în prezent la 64.649, de la detectarea primului caz în această ţară, la sfârşitul lunii februarie.
Dintre persoanele infectate, 321 sunt în stare gravă, 97 având nevoie de ventilatoare, în timp ce numărul deceselor a urcat la 480.
De altfel, Israelul a decis încă de săptămâna trecută reintroducerea de restricţii, pe fondul creșterii masive a cazurilor de infectări cu coronavirus.
Autoritățile au interzis adunările de peste 10 persoane în spaţii închise şi mai mult de 20 în aer liber, începând de vineri după-amiază, cu unele excepții. Nu este clar dacă acest lucru se aplică și adunărilor religioase, a relatat Times of Israel.
Restaurantele pot oferi doar servicii de livrare, iar ministerele au fost închise pentru public, cu contacte disponibile doar online.
Magazinele non-esenţiale, saloanele de coafură, mall-urile şi piscinele publice au fost închise de vineri după-amiază până duminică dimineaţă, potrivit Jerusalem Post. Farmaciile şi supermarketurile au rămas deschise.
La jumătatea lunii mai, numărul de noi infecţii pe zi în Israel a fost foarte redus. Dar după o relaxare rapidă a restricţiilor la sfârşitul lunii mai, cifrele au crescut vertiginos.