ISRAELUL înăsprește tonul. ROMÂNIA direct interesată! Tel Avivul ameniță să lovească rachetele RUSEȘTI din Siria

Israelul va distruge orice sistem antirachetă performant rusesc desfăşurat pe teritoriul Siriei dacă se simte direct amenințat

Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a declarat că ţara sa va distruge orice sistem antirachetă performant rusesc desfăşurat pe teritoriul Siriei dacă acesta va fi folosit împotriva avioanelor israeliene, dar a ţinut să sublinieze că Israelul nu este interesat de o escaladare a tensiunilor cu Moscova.

 

"Un lucru trebuie să fie clar: dacă cineva va trage în avioanele noastre, noi îi vom distruge", a spus Avigdor Lieberman pentru Ynet, un portal de ştiri local.

 

"Există sisteme ruseşti în Siria şi ele nu sunt folosite împotriva noastră. Avem o linie de comunicare deschisă, un dialog real, uneori nu atât de simplu, dar un dialog sincer şi deschis cu ruşii", a declarat totodată Lieberman, adăugând că acest lucru a prevenit confruntările cu Moscova.

 

Potrivit ministrului israelian, Tel Avivul nu se amestecă în problemele interne ale Siriei, însă nu va permite ca Iranul - un susţinător important al preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, alături de Rusia - să-şi consolideze poziţiile în ţara vecină.

 

Aceste declaraţii au fost făcute pe fondul informaţiilor conform cărora Rusia ia în considerare posibilitatea de a livra Siriei sisteme de apărare antirachetă S-300. Rusia a desfăşurat deja sisteme mai performante ale sale S-400 la bazele militare pe care le deţine în această ţară, însă acestea nu au fost activate în timpul recentelor raiduri conduse de SUA.

 

Israelul este una dintre ţările care întreprind lovituri aeriene în Siria, alături de Rusia, SUA, Turcia şi alte câteva.

 

Sistemele de apărare antiaeriene siriene au doborât anul acesta un aparat israelian, în timp ce acesta efectua un raid. Israelul a ripostat lovind în sisteme de apărare antiaeriană siriene.

 

Moscova şi Damascul au declarat că sistemele de apărare antiaeriene siriene, bazate pe sisteme produse în fosta Uniune Sovietică în anii 1970, au doborât peste 70 dintre cele peste o sută de rachete lansate de aliaţi. Marea Britanie și Franța au atacat trei ținte din Siria, drept represalii pentru atacul chimic din Douma, soldat cu peste 40 de victime civile..

 

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat vinerea trecută că atacurile militare occidentale asupra Siriei din această lună au eliminat orice obligaţie morală a Rusiei de a stopa sau amâna furnizarea sistemelor de rachete S-300 preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

 

Potrivit ziarului rus Kommersant, care cita surse militare anonime, Rusia ar putea începe să-i furnizeze Siriei sisteme de rachete antiaeriene în viitorul apropiat, însă Kremlinul a refuzat să comenteze cu privire la acest subiect, mai scrie AGERPRES