Israelul, în pană de diplomaţi

Israelul, în pană de diplomaţi

Greva angajaţilor Ministerului de Externe israelian pune statul evreu într-o situaţie delicată: preşedintele rus Dmitri Medvedev şi-a amânat vizita la Tel Aviv, programată iniţial pe 17 ianuarie, iar cancelarul german Angela Merkel i-ar putea urma exemplul, informează publicaţia "Courrier International".

Nemulţumiţi de salariile pe care le primesc, diplomaţii israelieni şi restul angajaţilor ministerului protestează încă de la începutul anului trecut, însă abia acum acţiunile lor încep să aibă impact asupra relaţiilor externe ale Israelului, remarcă publicaţia amintită.

Preşedintele Shimon Peres a anunţat, într-un comunicat, că l-a sunat personal pe omologul său rus, căruia i-a prezentat scuze pentru situaţia creată. În cele din urmă, cei doi preşedinţi au stabilit să nu se mai întâlnească la Tel Aviv, ci la Forumul Economic de la Davos, care va avea loc în perioada 25-30 ianuarie.

Luna aceasta, alţi doi oficiali s-au văzut nevoiţi să îşi anuleze vizitele în Israel. Este vorba de premierii croat si sloven.

Îngrijorare la Berlin

La rândul său, presa germană urmăreşte îndeaproape evoluţia protestului diplomaţilor statului evreu. "Pe 3 ianuarie, sindicatul salariaţilor serviciilor pentru afaceri externe au informat toate reprezentanţele diplomatice din Israel că pregătirea vizitelor oficiale nu va mai asigurată cât timp va dura greva şi până când nu se va obţine creşterea salariilor mici în Israel şi în străinătate", a scris "Der Spiegel". Informaţia a fost confrimată de Ambasada Israelului la Berlin.

Angela Merkel ar trebui să sosească în Israel la sfârşitul acestei luni, împreună cu şapte miniştri, pentru consultările bilaterale anuale, demarate în martie 2008.

Negocierile dintre grevişti şi Ministerul de Finanţe au eşuat săptămâna trecută, după ce salariaţii de la externe au refuzat mărirea salariilor cu 8%. Ei vor salarii comparabile cu cele ale angajaţilor din Mossad (serviciul de informaţii externe) şi din Ministerul Apărării. Salariul de bază în Ministerul de Externe este de aproximativ 4.000 de şekeli pe lună (1.124 de dolari), iar venitul lunar urcă spre 5.500 de şekeli.

Premierul Netanyahu, ajutat de Mossad

În august 2010, când premierul Benjamin Netanyahu a efectuat o vizită oficială la Atena, cei care i-au dat o mână de ajutor au fost angajaţii Mossad. Asta pentru că salariaţii Ambasadei Israelului în Grecia nu au mişcat un deget, în condiţiile în care şeful guvernului avea nevoie de o maşină care să îl ia de la aeroport, precum şi de rezervare la hotel.

Ne puteți urmări și pe Google News