Israelul, exclus de pe harta digitală a unei companii aeriene britanice

Pasagerii companiei aeriene britanice BMI au fost şocaţi să constate că Israelul a fost şters de pe harta digitală a curselor care efectuau zboruri între Londra şi Tel Aviv, anunţă TimesOnline.

Nici Israelul, dar nici Tel Avivul, cel mai mare oraş al ţării, nu apăreau pe harta oferită de companie, iar orientarea oraşului sfânt al musulmanilor, Mecca, apărea pe ecrane în locul oraşului nord-israelian Haiafa, scris "Khefa", ca în perioada în care se afla sub ocupaţie britanică, înaintea Războiului de Independenţă din 1848.

Compania BMI a susţinut că harta nu a fost întocmită ca un afront la adresa Israelului, iar avioanele în care aceasta era eronat difuzată au fost achiziţionate de la o companie falimentară care efectua zboruri către ţările arabe.

"Din acest motiv, sistemul media de divertisment de la bordul celor două avioane a fost conceput pentru a se adapta nevoilor pasagerilor care zboară spre şi dinspre aceste destinaţii şi de aceea harta arată în principal locurile sfinte ale islamului. (...) Dacă BMI ar fi avut o agendă politică pentru a nu deranja ţările vecine, nu ar fi investit atât de mult în linia către Tel Aviv", declară reprezentanţii companiei aeriene.