Israelul desfășoară un exercițiu militar surpriză în Înălțimile Golan, lângă granița cu Siria

Armata israeliană a lansat un exercițiu surpriză în Înălțimile Golan, lângă granița cu Siria. "Cu puțin timp în urmă, a început un exercițiu militar de mare amploare în zona Înălțimilor Golan ", a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

"În plus, în cadrul exercițiului, a fost activat sistemul de chemare la arme pentru rezerviști", a adăugat acesta. Un alt purtător de cuvânt al armatei a declarat că exercițiul a fost planificat în avans ca parte a programului de antrenamente din acest an, având menirea de a menține aptitudinile și pregătirea forțelor armate. Israelul a ocupat cea mai mare parte a Înălțimilor Golan din Siria în timpul războiului de șase zile, care a avut loc în Orientul Mijlociu în anul 1967. Exercițiul de duminică are loc pe fondul tensiunilor de la granița dintre Siria și Israel, Statul Evreu acuzând Iranul și gruparea libaneză Hezbollah de trimiterea unor forțe militare importante în Siria, țară distrusă de război. Iranul și gruparea Hezbollah sunt aliați importanți ai regimului Bashar al-Assad din Siria, ale cărui forțe au luptat împotriva grupărilor de opoziție în războiul civil care a început în anul 2011. De atunci, se estimează că sute de mii de oameni au fost uciși și alte milioane au plecat de la casele lor din cauza conflictului.