„Ne îndreptăm către un milion de vaccinați. Așa se învinge o epidemie!”, a scris ministrul israelian al sănătății, Yuli Edelstein, pe Twitter. În doar o zi, Israelul a administrat 152.000 de doze de vaccin anti coronavirus, ajungând la un total de 650.000 de cetățeni imunizați în mai puțin de 10 zile. Ceea ce înseamnă că unul din 20 de israelieni a primit deja prima doză de ser anti Covid. Toate acestea fac din Israel prima țară din lume după criteriul numărului de doze administrate pe cap de locuitor.
Israelul, la rândul său, speră să vaccineze cel puțin două treimi din populația sa - alcătuită din aproape 9,2 milioane de oameni, fără a-i număra pe cei sub 16 ani - până la sfârșitul lunii martie 2021. Amintim că autorităţile de la Tel Aviv au început propria campanie de vaccinarea la 20 decembrie, adică cu șapte zile mai devreme decât ziua V europeană. Foaia de parcurs a apărut imediat clară și bine organizată. Primele injecții s-au îndreptat către categoriile cu cel mai mare risc, care includ personalul din unitățile medicale și geriatrice, studenții la medicină și oficialii guvernamentali. În a doua fază, vor fi vaccinaţi cetățenii peste 60 de ani și persoanele care aparțin unor grupuri cu risc ridicat.
Promisiunea lui Bibi
„Împreună vom fi primii care vom scăpa de coronavirus, vom reveni la viață și vom redeschide economia”. Promisiunea lui Benjamin Netanyahu este mai mult decât un simplu slogan politic. Și cifrele lansate până acum de Ministerul Sănătății sunt cea mai clară demonstrație a acestui lucru. Prim-ministrul israelian, care s-a vaccinat în direct la televizor, a distribuit un grafic pe Twitter care situează Israelul pe primul loc ca număr de vaccinări în rândul populației. Guvernul intenționează să creeze şi un fel de „pașaport verde” care să permită persoanelor vaccinate să evite restricțiile (cum ar fi carantina) și să poată reîncepe să călătorească.
În orice caz, Netanyahu i-a îndemnat pe toți să nu își lase garda jos: „Dacă toată lumea cooperează, respectând regulile și vaccinându-ne, vom scăpa de Covid și, după toate probabilitățile, vom fi primii din lume care o vor face”. Amintiți-vă că Israelul se va afla în campanie electorală pentru a patra oară în doi ani. După toate probabilitățile, tema pandemiei va fi în centrul votului programat pentru luna martie. Tot din acest motiv, cel mai longeviv prim-ministru din istoria Israelului speră să fie reconfirmat din nou în guvern.
Planul lui Israel
Israelul a înființat peste 200 de centre de vaccinare. Operațiunile - subliniază mass-media locală, filmate de Corsera - se desfășoară ca și cum am fi pe o linie de asamblare. Este prevăzută recrutarea rezerviștilor instruiți pentru a le permite medicilor și asistentelor să respire. În ceea ce privește vaccinurile, cea mai mare parte a dozelor israeliene sunt Pfizer-BioNTech.
Potrivit ziarului Haaretz, „companiile farmaceutice au un interes major în accelerarea producției și livrărilor, deoarece Israelul poate fi un caz de testare. O demonstrație a eficacității vaccinurilor într-o națiune mică pregătită să imunizeze pe toată lumea”. O atenţie deosebită, pentru că, alături de campania triumfătoare de vaccinare, Tel Aviv-ul trebuie să facă față unei recrudescenţe a virusului. Aşa cum a raportat Times of Israel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.583 de cazuri noi, cel mai mare număr de la începutul lunii octombrie. Și asta, în ciuda celui de-al treilea lockdown impus duminică de autorități.
https://it.insideover.com/societa/il-record-di-israele-650mila-vaccinati-in-meno-di-10-giorni.html
Articol de Federico Giuliani
Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel/cciulu