Avioane de vânătoare israeliene au atacat o baterie anti-aeriană siriană

Avioane de vânătoare israeliene au atacat o baterie anti-aeriană siriană, conform agenției de presă Reuters, care a preluat declarația unor surse din armata israeliană.

 

Conform reportajului, forțele siriene au tras asupra avioanelor în timp ce acestea "survolau Libanul". Bateria respectivă se află la 50 de kilometri est de Damasc.

 

Aeronavele, despre care armata israeliană a menționat că erau într-o "misiune de recunoaștere", nu au fost afectate.

"A fost lansată, mai devreme în cursul zilei, o rachetă antiaeriană din Siria spre o aeronavă a Forțelor de Apărare Israeliene. Avionul militar efectua un zbor de rutină în spațiul aerian al Libanului și nu a fost atins", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

În replică, armata israeliană a atacat bateria siriană antiaeriană cu patru bombe, dezafectând-o complet.

Israelul a raportat Rusiei imediat incidentul, acuzând regimul de la Damasc de "provocare clară", potrivit ziarului Haaretz, care a citat surse din armată.

"Regimul sirian este responsabil de orice atac de pe teritoriul său. Vedem acest incident ca pe o provocare clară și nu putem permite ca așa ceva să se întâmple", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei pentru ziarul Haaretz.

Potrivit reportajului Haaretz, o "rachetă de tip Sa5" a fost trasă în direcția aeronavelor israeliene. Acesta este numele de cod folosit de NATO pentru rachetele sol-aer de tip S-200, proiectate de sovietici. Agenția Sirian Mod a confirmat că bateriile de apărare din Siria au tras asupra unui avion israelian - lângă granița cu Libanul – pe care l-au forțat să părăsească zona.