ISIS schimbă țintele: Lumea Arabă este în fierbere

Pentru prima dată, organizația jihadistă amenință Qatarul, pe care îl acuză că a luptat împotriva sa. Dar, absolut uimitor, „uită” de marele său dușman tradițional, Arabia Saudită. Care este rivala Qatarului...

Înregistrarea audio durează 39 de minute și a fost difuzată pe rețelele Telegram ale ISIS. În ea, purtătorul de cuvânt al grupării jihadiste, Abu Hamza Al-Qurachi, atacă membrii coaliției internaționale, care a pus capăt anul trecut „Califatului” autoproclamat în Siria și Irak.

Calificând pandemia o „pedeapsă divină”, Al-Qurachi face apel la combatanții ISIS să își intensifice atacurile, profitând de criza sanitară.

Până aici, nimic surprinzător. Însă, pentru prima dată, ISIS acuză Qatarul. „Nici o singură zi nu am uitat că baza Al-Udeid, construită de tiranii din Qatar pentru a primi armata americană a fost și rămâne comandamentul campaniei duse de cruciați”, spue Al-Qurachi, referindu-se la cea mai mare bază aeriană a Statelor Unite din Orientul Mijlociu, care adăpostește 11.000 de militari americani, britanici și qatarezi în apropiere de Doha, și care a contribuit într-o mare măsură la campania de bombardamente aeriene a coaliției.

„Această înregistrare este fără precedent, deoarece este pentru prima dată când Qatarul este numit în mod specific ca o țară apostată, în vreme ce alte state din Golf, ca Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite, sunt omise”, subliniază Andreas Krieg, profesor la King’s College din Londra, citat de Le Point. „De obicei, regiunea Golfului este pusă în discuție de ISIS ca un bloc, cu o atenție deosebită acordată Arabiei Saudite.”

De data aceasta, Abu Hamza Al-Qurachi acuză direct Doha de a fi „finanțat” facțiuni rebele împotriva jihadiștilor din Irak, la sfârșitul anilor 2000, ca și în Siria, de la începutul războiului civil, în 2011.

„În Irak, Qatarul a sprijinit într-adevăr, la fel ca și alte țări din Golf, eforturile americane de a determina triburile sunnite să lupte împotriva Al-Qaida”, amintește Krieg.

„În Siria, Doha a finanțat, la fel ca și Arabia Saudită, un anumit număr de grupări rebele pentru a lupta împotriva lui Bashar Al-Assad, care apoi au luptat și împotriva ISIS”, adaugă și analistul Sam Heller, consilier la International Crisis Group. „Diferența este că rețelele de sprijin erau diferite, în funcție de țară, și că rebelii sprijiniți de Doha erau mai degrabă de orientare islamistă.”

Oficial, cele două țări au sprijinit grupările rebele moderate prin intermediul unui program de ajutor lansat de CIA în 2015 și încheiat în 2017.

Totuși, Qatarul nu a făcut niciodată un secret din legăturile sale cu facțiunile islamiste siriene, mai mult sau mai puțin inspirate de ideologia Frăției Musulmane, pe care o susține.

Printre acestea figurează mai ales grupul salafist Ahrar Al-Sham, activ la Alep și Idlib până în 2018.

„Doha i-a susținut pe cei pe care ISIS îi considera drept cei mai mari dușmani ai săi dintre rebeli: cu o doctrină suficient de conformă pentru a fi credibili printre islamiști, și suficient de flexibili pentru a fi considerați trădători de cei puri și duri”, explică Thomas Pierret, cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice din Franța.

În ceea ce privește Arabia Saudită, sprijinul său în Siria s-a orientat mai ales către facțiunile legate de „Armata Siriană Liberă”, aripa „moderată” a rebeliunii anti-Assad, ca și către anumite grupări salafiste, precum Jaish Al-Islam, mult timp prezentă în Ghuta orientală, la periferiile Damascului, zonă recucerită de armata siriană în 2018.

„Riadul a trebuit să se adapteze puțin la realitățile din teren, dar nu a susținut decât un mic număr de grupări islamiste, dintre cele mai pragmatice față de ordinea politică regională, care reprezintă preocuparea principală a Arabiei Saudite”, spune Pierret.

Riadul respinge organizația Frăția Musulmană, pe care o consideră, la fel ca Emiratele Unite, grupare teroristă. Cu atât mai mult cu cât Frăția reprezintă un model concurent pentru petromonarhiile din Golf, unde s-a implantat din anii 1970.

Dimpotrivă, Qatarul consideră că cei 300.000 de cetățeni ai săi sunt la adăpost de influența Frăției, prin intermediul căreia însă își exercită influența politică și militară în întreaga regiune, arată Le Point.

Hotărâte să îngenuncheze Doha, Riadul și Abu Dhabi au impus în 2017 o blocadă terestră, aeriană și navală minusculului emirat, cu speranța că îl vor determina să rupă legăturile cu Frăția Musulmană.

Sub conducerea tânărului emir Tamim Al-Thani, care a reluat puterea în 2013, Qatarul a pus între timp surdină diplomației sale regionale agresive și a expulzat un număr de înalți responsabili ai Frăției. Dar nu a rupt legăturile cu aceasta.

Iată că acum, ca o noutate, legăturile Qatarului cu Frăția Musulmană sunt denunțate și de ISIS.

„Pentru ISIS, Qatarul îi sprijină pe Frații Musulmani, care sunt considerați apostați”, spune Sebastien Boussois, cercetător la Universitățile din Bruxelles și Montreal. „În mod normal, în această cruciadă mondială pe care încearcă să o poarte ISIS, comunicatorii săi atacă de asemenea Iranul sau Turcia, dar în acest document nu există nici cea mai mică mențiune.”

Interesul brusc pe care îl suscită astăzi Qatarul organizației jihadiste uimește numeroși observatori.

„Este foarte interesant faptul că ISIS, care și-a făcut un obicei de a amenința Arabia Saudită în fiecare înregistrare audio, de data aceasta și-a ales ca țintă unică Qatarul”, observă un înalt oficial din Golf, care a dorit să-și păstreze anonimatul. „Este foarte straniu că discursul ISIS reia exact aceeași linie pe care Arabia Saudită a folosit-o când a impus blocada împotriva Qatarului”, spune oficialul.