Gruparea teroristă Statul Islamic (ISIS) și-a asumat responsabilitatea pentru explozia din orașul rus Magnitogorsk, soldată cu 42 de morți, din data de 31 decembrie 2018, conform agenției ucrainene RBC, citând organizația "Site Intelligence Group", care monitorizează activitatea informațională a teroriștilor.
ISIS și a mai asumat răspunderea și pentru incendierea ulterioară a unui microbuz, în Magnitogorsk, în data de 1 ianuarie 2019, informeaza rador.ro
Potrivit organizației "Site Intelligence Group", pe unul dintre conturile de Telegrame asociate ISIS a fost publicat un text în limba arabă din care rezulta că susținători ai grupării teroriste au pus explozibili între etajele 3 şi 10 ale unei clădiri rezidențiale din Magnitogorsk, Rusia.
În săptămânalul teroriștilor, „Al Naba”, în primele zile după explozia din orașul rus Magnitogorsk nu s-a făcut referire la acest incident pentru a nu-i pune în pericol pe făptuitorii atacului terorist.
În data de 31 decembrie 2018, o explozie produsă într-un bloc din Magnitogorsk, Rusia, s-a soldat cu moartea a 39 de persoane. Inițial, autorităţile au respins ipoteza unui atentat și au susținut că este vorba despre o scurgere de gaze.
Pe 1 ianuarie 2019, în acelaşi oraş, nu departe de blocul în care a avut loc explozia din 31 decembrie, a explodat un microbuz și 3 persoane și-au pierdut viața în urma exploziei. Martorii au susținut că microbuzul a explodat ca urmare a unui schimb de focuri între poliţişti şi oamenii aflaţi în vehicul.