Într-un mesaj de urgență trimis administrației Obama, Regele Abdullah al Iordaniei a avertizat că numai loviturile aeriene ale Statelor Unite nu vor opri expansiunea ISIS în Irak și Siria, adăugând că regatul hașemit se simte direct amenințat.
ISIS are în acest moment capacitatea să invadeze fără dificultate sudul Iordaniei, unde efectivele armatei terestre sunt reduse, și să cucerească localități din regiune, unde populația manifestă serioase simpatii pentru gruparea jihadistă, scrie site-ul israelian Debka.
Grosul armatei iordaniene se află concentrat în nordul țării, la frontiera cu Siria. O incursiune jihadistă, fie ea și de mică anvergură, în sudul Iordaniei ar putea avea consecințe grave, reprezentând o amenințare inclusiv pentru vecina Arabia Saudită, a avertizat regele Iordaniei.
Suveranul hașemit a atras atenția și că trupele speciale americane Delta Forces care acționează în Estul Siriei nu pot pune în mod real în pericol nucleul ISIS, fiind mai degrabă un paliativ în fața amenințării islamiste asupra Arabiei Saudite, Iordaniei și a emiratelor din Golf.
Potrivit unor surse de la Washington citate de Debka, oficialii americani nu au acordat importanță mesajului regelui Abdullah, la fel cum secretarul de stat american John Kerry a încercat luni să minimalizeze ocuparea orașului irakian Ramadi de către trupele ISIS.
Bagdadul, care se află la numai 110 kilometri sud-est de Ramadi, are toate motivele să tremure, dat fiind că nu există forțe militare irakiene suficient de importante pentru a tăia calea jihadiștilor spre capitală.
Și aceasta, în ciuda anunțului guvernului de la Bagdad că ar fi ordonat întăriri substanțiale pentru a apăra capitala. Potrivit jurnaliștilor israelieni, în ultimele zile resturile armatei irakiene s-au fărâmițat și mai mult, așa cum s-a întâmplat la începutul conflictului, când trupele guvernamentale au fugit din Mosul și Falujah. Și acum, militarii irakieni fug din fața oricărei ciocniri cu jihadiștii.
Surse din Bagdad au informat că gruparea de trupe paramilitare iraniene șiite în vestul provinciei Anbar, după cucerirea orașului Ramadi, reprezintă doar o încercare de ridicare a moralului. A trimite forțe șiite în zona Ramadi înseamnă însă un risc uriaș, susțin sursele citate. Populația locală, care este într-o majoritate covârșitoare sunnită, ar fi atunci mai degrabă tentată să-i sprijine pe teroriști, care sunt și ei sunniți, decât milițiile șiite.
Ministrul iranian al Apărării, Hossein Dehgan, care a sosit în grabă la Bagdad, la scurt timp după căderea Ramadi, este conștient de acest impediment. Totuși, milițiile șiite iraniene sunt văzute ca singurul obstacol care ar putea stăvili cavalcada ISIS spre capitala irakiană.
Pe de altă parte, la Amman, Regele Iordaniei a făcut curățenie generală în rândurile responsabililor cu securitatea, demițându-i pe ministrul de Interne, șeful serviciilor de securitate interne și un număr important de ofițeri de poliție. Oficial, ei au fost acuzați că au folosit violența excesivă pentru a dispersa demonstranții în regiunea Maan, din sudul țării.
Motivul real al demiterii lor, însă, este pierderea de către acești oficiali a autorității în Maan, în fața creșterii influenței grupărilor extremiste afiliate la Al-Qaida și ISIS.