Rărirea marilor atacuri teroriste nu trebuie să ne înșele: ele au fost înlocuite cu mica violență și cu ofensiva pentru a câștiga puterea.
Un editorial de Guy Millière pentru Gatestone Institute.
Când a avut loc atacul terorist de la Barcelona, din 17 august 2017, oricât de oribil a fost acesta (13 morți, 130 de răniți), jihadiștii nu l-au considerat un succes. Aveau un proiect mult mai letal. Ei doreau să intre cu camionete pline cu explozibil în Sagrada Familia și alte două zone turistice din oraș. Totuși, acesta a fost ultimul atac jihadist important dintr-o țară occidentală.
Atacul de la Manchester avusese loc cu două luni înainte, pe 22 mai 2017; atacul de la Nisa avusese loc pe 14 iulie 2016; iar atacul din Orlando, Florida, pe 12 iunie 2016.
Distrugerea Statului Islamic sub președintele Donald J. Trump nu doar că i-a lipsit pe jihadiștii de ceea ce devenise o bază în ariergardă și o tabără de antrenament; le-a scos din cap și ideea că ar putea înfrânge rapid Vestul.
Curând, conștiența pericolului întruchipat de islamul radical a pălit în Statele Unite și a fost ștearsă în Europa. Atacurilor cu cuțitul și înjunghierea trecătorilor în Franța și Marea Britanie s-a ajuns să nu li se mai acorde de către presa „mainstream” mai multă importanță decât accidentelor rutiere.
Asasinii jihadiști au fost imediat calificați de autorități ca „bolnavi mental”. În Europa, numele lor au fost adesea ascunse pentru a se evita „prejudicii” anti-musulmane.
Ce se petrece în alte părți ale lumii rareori ajunge pe prima pagină, fiind tratat drept o problemă locală, fără importanță globală. Înjunghierea israelienilor și lansarea de rachete și de zmeie și baloane incendiare dinspre Gaza asupra Israelului sunt privite ca făcând parte strict ca parte a „conflictului din Orientul Mijlociu”.
Atacurile creștinilor copți în Egipt sunt prezentate ca o problemă egipteană.
Cei peste 1800 de creștini masacrați în Nigeria sunt rareori pomeninți la știri.
Sentințele cu moartea pentru blasfemie în țări ca Pakistan nici măcar nu sunt pomenite.
Islamul radical o fi în defensivă, dar ofensiva sa nu s-a încheiat. Cele mai importante organizații islamiste par să aștepte momentul oportun pentru a lovi iar. Al Qaida era descrisă, într-un raport ONU din ianuarie 2018, drept „puternică”, „influentă”, „rezistentă”.
Este adevărat că Statul Islamic a pierdut teritorii pe care le deținea cândva în Siria și Irak, dar potrivit raportului ONU „grupul continuă să se transforme într-o organizație teroristă cu o ierarhie suplă, cu celule și afiliați individuale acționând din ce în ce mai mult în mod autonom”.
Grupările de jihadiști islamiști sunt încă active în Libia, unde controlează rețelele de traficanți de carne vie și își infiltrează agenții operativi printre imigranții care încearcă să traverseze Mediterana către Europa. Poliția continuă să descopere componente folosite la fabricarea dispozitivelor explozive și a zădărnicit planuri de atac pe pământ european, însă video-uri cu instrucțiuni de atentate continuă să circule.
Important de subliniat este că islamiștii radicali folosesc mijloace – altele decât terorismul – pentru a câștiga putere. Frăția Musulmană, cea mai importantă organizație islamistă sunnită, nu a respins niciodată violența, dar afirmă că preferă da’wa (prozelitismul, infiltrarea și influența) pentru a dobândi puterea în lumea musulmană mai departe.
Sayyid Qutb, liderul său din anii 1950, a declarat că țelul principal al Frăției Musulmane era „instaurarea domniei islamice” oriunde este posibil, „prin orice mijloace disponibile”. Membrii săi sperau că-și vor atinge scopul prin ceea ce ziariștii progresiști au numit „Primăvara arabă”. Din păcate pentru ei, tentativa fostului președinte egiptean Mohammed Morsi de a transforma Egiptul într-un stat totalitar și colapsul economic care a rezultat au dus la instalarea actualului președinte Abdel Fattah al-Sisi și la o acțiune care a eradicat Frăția Musulmană.
Dar aceasta nu a dispărut de tot. Încă se bucură de sprijinul Turciei și al Qatarului, iar Hamas a fost întemeiată ca ramura palestiniană a Frăției Musulmane.
Potrivit informațiilor existente, membrii Frăției Musulmane se pot baza pe o rețea care se întinde în 70 de țări. Ei își păstrează speranța că pot învinge peste tot în lumea musulmană, dar ținta lor principală este transformarea Occidentului.
Liderii Frăției Musulmane sunt convinși că dacă Occidentul se prăbușește, restul lumii se va prăbuși și el. În Statele Unite, Frăția Musulmanăare ramuri neoficiale care încearcă să ascundă ceea ce sunt de fapt, dar care sunt extrem de active: printre acestea, Council for American Islamic Relations (CAIR) și Islamic Society of North America (ISNA).
Frăția Musulmană este adânc înrădăcinată în Vestul Europei, unde controlează numeroase organizații și grupuri de binefacere care și ele fac tot ce pot pentru a ascunde ceea ce sunt cu adevărat.
Printre acestea: „Comunitatea Islamică din Germania”, „Asociația Musulmană Britanică” și „Musulmanii din Franța”. În plus, Frăția Musulmană a creat vaste rețele de moschei și școli care recrutează, îndoctrinează și susțin că viitorul Vestului Europei aparține Islamului și că europenii vor continua să se supună.
Săptămâna aceasta, judecătorii nealeși de la CEDO s-au supus prevederilor legii Sharia privind blasfemia și au decis să nu permită criticile la adresa profetului Mahomed, de teamă să nu lezeze sentimentele musulmane. Curtea a favorizat sentimentele lezate în locul libertății de exprimare și adevărului. A venit probabil momentul ca acești judecătoru nealeși să fie dați afară.