Gruparea extremistă Statul Islamic a aruncat în aer şi celebrul Arc de Triumf din Palmira, din Siria. Masacrul cultural are loc la câteva luni după ce au distrus alte vestigii istorice de valoare inestimabilă, din această cetate antică înscrisă în patrimoniul cultural mondial UNESCOprintre care şi templul închinat zeul fenician al cerului , unul dintre cele mai importante situri din oraşul antic Palmira.
ISIS a aruncat în aer templul lui Baal-Shamin din Palmira
Citând surse de la fața locului, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a făcut cunoscut că gruparea jihadistă a distrus Arcul de Triumf "din cauza ornamentelor de pe coloanele sale" pe care le consideră idolatrie.
"Arcul de triumf a fost aruncat în aer. SI l-a distrus", a informat la rândul său Mohammad al-Homsi, un militant din Palmira, dar nu a precizat când s-a întâmplat acest masacru cultural.
După ce a cucerit Palmira, gruparea SI a distrus mai multe vestigii ale acestui sit antic, dintre care celebrele temple Bel (Baal) și Baal Shamin, precum și mai multe turnuri funerare și statuia Leului din Atena, o piesă unică de peste trei metri înălțime.
În luna august, jihadiştii l-au decapitat în urmă cu o săptămână pe Khaled al-Asaad, un expert în vârstă de 82 de ani care a fost timp de peste 50 de ani directorul serviciului pentru Antichităţi din Palmira, după ce l-au ţinut încarcerat şi l-au interogat timp de peste o lună de zile.
Înainte ca oraşul să fie cucerit de către ISIS, oficiali au declarat că au reuşit să mute sute de statui antice în locuri sigure, îngrijoraţi că militanţii le-ar putea distruge.
Statul Islamic a bombardat, în iunie, două altare antice din Palmira, care nu făceau parte din structurile din perioada romană, dar pe care jihadiştii le considerau păgâne şi un sacrilegiu.
Militanţii au început să excaveze după aur şi să emită "licenţe" în vederea unor excavări ilegale ale unor comori ale oraşului, a mai declarat Abdul Karim.
Înainte de conflictul care sfâșie Siria de peste patru ani, circa 150.000 de turiști vizitau Palmira în fiecare an.