Își iau mâinile de pe Toader. Cine va decide soarta ministrului
- Cora Muntean
- 5 aprilie 2019, 18:30
Ministrul Justiției Tudorel Toader, asumat și apărat cu strășnicie de ALDE, a devenit un simplu calcul matematic. Varujan Vosganian a făcut, vineri, o declarație din care reiese că liberal-democrații se simt datori să întoarcă PSD un gest de curtoazie.
„PSD a respectat decizia noastră în legătură cu miniştrii noştri. PSD a schimbat unii miniştri, noi am decis ca pe miniştrii noştri să nu-i schimbăm. Singura schimbare pe care am făcut-o a fost între Toma Petcu şi Anton Anton şi a fost doar din motive de sănătate ale celui dintâi. Câtă vreme PSD a acceptat deciziile noastre cu privire la proprii miniştri, noi trebuie să întoarcem gestul de politeţe şi să lăsăm PSD să decidă, pentru că poziţia de ministru al Justiţiei aparţine, în cortexul guvernamental, Partidului Social Democrat, ca decizie politică", a declarat Vosganian, citat de Agerpres.
Președintele PSD a spus, tot vineri, că nu mai este interesat de Tudorel Toader dacă trebuie sa rămână ministru deoarece „obiectivele noastre în această campanie nu ţin de Ministerul Justiţiei”.
În spațiul public există o intensă dispută pe ordonanțele de urgență privind schimbările în justiție pe care PSD i le-ar cere lui Tudorel Toader: aministia și grațierea, modificarea Codului Penal și pentru anularea sentințelor date de completurile de cinci judecători de la Înalta Curte.