Iscoade în guvernul lui Orban? Doi SPIONI americani ar fi fost arestaţi în Ungaria

Autorităţile ungare îl investighează pe Norbert Maxin sub suspiciunea de spionaj, după ce ar fi furnizat informaţii oficialilor ameicani, precum şi Fondului Monetar Internaţional (FMI). Maxin este cetăţean ungar şi director al companiei americane Arcade LLC. El este investigat sub suspiciunea de spionaj , împreună cu directorul executiv al firmei sale, Bela B. Szabolcs. Ambii au fost reţinuţi după începerea anchetei.

Informaţia a fost publicată de site-ul de dreapta Valaszn, cu titlul: ”A fost găsit un spion american în guvernul lui Orban?

Potrivit acestui site, Maxin a fost partenerul de afaceri a lui Sandor Demjan, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ungaria, care avea legături strânse cu guvernul lui Viktor Orban. Maxin a fost, la un moment dat, directorul strategic al companiei informaticii Polygon, cu sediul în Szeged. Polygon a avut afaceri înfloritoare, însă în 2013 a intrat într-un scandal din cauza că doi dintre clienţii săi mari – OTP, cea mai mare bancă din Ungaria şi MOL, compania petrolieră, şi-au încheiat afacerile cu această companie. Mai mult, Maxin a fost pus sub urmărire penală, moment în care a şi dispărut, relatează hungarianspectrum.org.

Cotidianul The Szeged delmagyar.hu raporta la acel timp că FBI investighează acest caz. Unii credeau că Maxin este mort, însă s-a descoperit că se ascundea în apartamentul său din Budapesta, pentru că se temea că ar putea fi ucis.

Acesta l-ar fi avut ca şi complice pe Bela Szabolacs Buka, care a lucrat ca manager de dezvoltare în primul guvern al lui Orban. În 2002, când Orban a pierdut alegerile, acesta s-a mutat în Statele Unite unde a lucrat la o firmă din Bugffalo. În 2006, s-a reîntors în Ungaria, unde s-a angajat la Arcade Research & Development Ltd., iar în 2008 s-a reintrat în serviciul guvernului. A obţint o slujbă ca deputat în Ministerul Dezvoltării Naţionale.

Maxin ar fi transmis documente privind apărarea Ungariei unui oficial NATO prin intermediul altor persoane. Avocatul său a declarat că oficialul NATO ar fi fost deja în posesia acestor documente din moment ce Ungaria este membru al organizaţie. O altă acuzaţie este aceea că Maxin a pus bazele unei organizaţii secrete folosită în operaţiuni misterioase de spionaj. Acuzaţiile sunt bazate pe mărturii şi dovezi prelevate din casa sa, însă nu s-a găsit nimic concret pentru a dovedi vinovăţia sa. 

Totodată, acesta ar fi avut legături şi cu Uniunea Civică Maghiară,  partidil politic parlamentar de centru-dreapta din Ungaria.