Isărescu, mai îngrijorat de aprecierea leului sub 4 lei decât de depreciere
- Adam Popescu
- 5 octombrie 2010, 22:09
"Eram mai îngrijorat de aprecierea cursului sub 4 lei decât de deprecierea cursului", a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), la o conferinţă pe tema "Lecţiile crizei pentru autorităţi şi bănci".
Dacă am fi avut un curs de sub 4 lei pentru un euro, ar fi fost necesar ca BNR să mai cumpere valută, a explicat guvernatorul. Cursul nu e artificial Referitor la cursul leu-euro, Mugur Isărescu a precizat că acesta nu este în niciun caz artificial. "După părerea mea, nu avem un curs artificial. Putea să fie mai volatil, mai fluctuant", a spus şeful BNR.
Mai mult, oficialul băncii centrale a susţinut că declaraţiile care au apărut în presă în primăvara acestui an au urmărit fiecare interesele celor care le-au lansat: exportatorii, importatorii sau trezorierii din bănci "care din asta trăiesc". Citiţi şi:
- Leul depreciat arată adevărata stare a economiei
- Isărescu: "Nu vrem să demonizăm creditul în valută"
Băncile au câştigat bani cu risc zero Până acum câţiva ani, băncile comerciale câştigau bani în România cu risc zero, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), la o conferinţă pe tema lecţiilor crizei pentru autorităţi şi bănci. "Am învăţat băncile să câştige bani uşor în perioada 2000-2007, plasând bani în surse de plasament sigure, adică la BNR", a precizat Isărescu. Vânzarea de valută, un avantaj Vânzarea de valută de către Banca Naţională a României nu reprezintă o cheltuială, ci un avantaj, a mai spus guvernatorul BNR. "Să spui că BNR a cheltuit 11 miliarde euro este o formulă nepotrivită. Vânzarea de valută, din punctul de vedere al BNR, nu este o cheltuială, este un avantaj. Nu am cheltuit 11 miliarde, am vândut", a declarat şeful băncii centrale, referitor la comentariile apărute în presă în urma unui raport al ING Bank. Analiştii ING Bank susţin că BNR a vândut circa 11 miliarde de euro din rezerva valutară ca să stabilizeze cursul valutar, de la debutul crizei financiare pe plan local, relatează ZF. Suma reprezintă aproape jumătate din volumul rezervelor pe care BNR le deţinea la începutul crizei. În acest timp rezerva valutară a BNR a urcat cu 5 miliarde euro, de la 27,3 la 32,6 miliarde euro, însă doar datorită împrumuturilor externe contractate de stat. ING: BNR a cheltuit 11 miliarde de euro pe curs În schimb, fondurile deţinute efectiv de banca centrală au coborât de la 14 miliarde euro în septembrie 2008 la numai 4,2 miliarde euro în septembrie anul acesta. "Aceasta sugerează că BNR a vândut circa 11 miliarde de euro", spune Nicolae Alexandru Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.
"Aceste calcule arată că BNR ar putea să continue să protejeze leul - scenariul pe care îl considerăm probabil - dar lucrurile s-ar putea complica semnificativ începând cu anul 2012. Dacă situaţia globală, dar şi pe plan local, nu se îmbunătăţeşte semnificativ, leul s-ar putea deprecia faţă de euro şi în paralel să asistăm la o reducere a rezervelor valutare ale BNR", spune Chideşciuc, citat de ZF.