Irina Begu, singura româncă din sferturile de finală de la Melbourne după ce a eliminat-o pe chinezoaica Qiang Wang.
Irina Begu rămâne singura jucătoare româncă de pe tabloul de simplu feminin al turneului australian de la Phillip Island Trophy.
Tenismena în vârstă de 30 de ani a eliminat-o în această dimineaţă pe chinezoaica Qiang Wang, cu scorul de 2 – 1 la seturi şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei cu premii în valoare totală de 235.238 de dolari.
Chiar dacă a servit de două ori, la 5 – 4 şi 6 – 5, pentru a-şi adjudeca setul întâi, Begu a pierdut, până la urmă, dramatic, în tie – break (2 – 7), după mai mult de o oră de joc.
Sportiva clasată pe locul 74 WTA mondial nu a depus însă armele şi a revenit spectaculos în actul secund, în care s-a impus cu un categoric 6 -2.
Irina Begu, singura româncă în sferturi, la Melbourne. Serviciul româncei a funcţionat de minune
Irina Begu a continuat să zburde pe teren şi în decisiv. Românca nu a i-a dat nicio şansă experimentatei asiatice de 34 de ani, reuşind să se desprindă rapid pe tabela de marcaj, la patru game-uri avans.
Tenismena născută la Bucureşti nu şi-a mai cedat deloc, până la final, propriul serviciu (6 -1) şi a avansat astfel în primele opt jucătoare de la Melbourne.
Duel cu Bianca Andreescu, în sferturile de finală
În urma victoriei obţinute azi, la capătul unei confruntări care s-a întins pe durata a puţin peste două ore şi un sfert, Begu urmează să se lupte pentru un loc în careul de aşi, cu câştigătoarea din 2019 de la US Open, Bianca Andreescu.
Candianca cu origini româneşti nu s-a întrebuinţat prea mult în disputa cu Zarina Diyas, de care a trecut în numai 27 de minute, după ce kazaha a abandonat la sfârşitul primului set (6 – 1).
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de-a lungul carierei de trei ori, bilanţul fiind unul favorabil Biancăi Andreescu, care a obținut două victorii din cele trei întâlniri disputate (2 - 1).
Citește și: