Autoritățile iraniene au declarat marți că au dezmembrat o rețea de spionaj a Agenției Centrale de Informații a SUA, arestând mai mulți spioni.
"Ca urmare a unor indicii ale prezenței mai multor membri ai serviciilor americane de informații în țară, am descoperit recent mai mulți noi recruți, angajați de americani, și am dezmembrat o nouă rețea", a declarat un oficial al Ministerului Informațiilor pentru agenția oficială de știri IRNA. Acesta a mai spus că o parte dintre membrii rețelei CIA au fost arestați și deferiți instanțelor de judecată, iar alții sunt supuși unor "investigații suplimentare". Referindu-se la operațiune ca la o "lovitură cu multe repercusiuni" pentru serviciile de informații americane, agenția de presă IRNA relatează că autoritățile de la Teheran au realizat-o în colaborare cu "aliați străini", fără însă a numi vreun stat. Sursa din agenție nu a specificat câți agenți străini au fost arestați sau dacă aceștia activau numai în Iran. Într-o emisiune difuzată marți, televiziunea de stat iraniană a oferit detalii despre o operațiune din 2013, în care a fost dezmembrată o altă rețea CIA. Tensiunile dintre Washington și Teheran s-au exacerbat în urma acuzațiilor SUA că iranienii se află în spatele atacurilor asupra a două petroliere în Golful Oman, săptămâna trecută. Iranul neagă orice implicare.