Sistemul judiciar iranian a confirmat detenţia a trei cetăţeni australieni
Sistemul judiciar iranian a confirmat detenţia a trei cetăţeni australieni care a fost anunţată săptămâna trecută de guvernul australian, a anunţat agenţia de ştiri semi-oficială Fars din Iran, relatează Agerpres.
„Doi dintre ei au făcut fotografii în zone militare şi al treilea a fost reţinut pentru spionaj pentru o terţă ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt al justiţiei, Gholamhossein Esmaili.
„Instanţa va decide dacă această persoană (reţinută pentru spionaj) este vinovată sau nu”, a menţionat aceeași sursa citată. Esmaili nu a identificat persoanele reţinute şi nu a dat detalii despre momentul în care au fost arestate.
Ministerul de externe al Australiei a anunţat că oferă asistenţă consulară familiilor a trei australieni reţinuţi în Iran după ce ziarul britanic „The Times” a relatat că două femei cu dublă cetăţenie britanică şi australiană şi iubitul australian al uneia dintre ele au fost reţinuţi în Iran.
Nici ziarul citat nu a identificat persoanele cu dublă cetăţenie, britanică şi australiană. La cererea Ministerului de Externe britanic, guvernul australian a preluat ambele cazuri.
Marea Britanie a confirmat că a comunicat ambasadorului Iranului preocuparea în legătură cu situaţia celor două persoane cu dublă cetăţenie britanică şi australiană reţinute în Iran.