Iranul produce propria versiune a rachetei ruseşti S-300

Armata iraniană a dezvoltat propria versiune a rachetei ruseşti S-300 pe care o va testa în curând, a anunţat agenţia oficială IRNA, la doar două luni după ce Moscova a decis să anuleze livrarea către Republica Islamică a sofisticatului sistem defensiv pentru a se conforma sancţiunilor impuse Teheranului de către ONU.

"Versiunea iraniană a rachetei S-300 se află încă în faza de asamblare, dar va fi testată în curând", a declarat astăzi generalul de brigadă Mohammad Hassan Mansourian, unul din comandanţii Gardienilor Revoluţiei, unităţile de elită ale armatei iraniene.

"Achiziţia de rachete S-300 de la ruşi era pe lista priorităţilor noastre pentru a răspunde nevoilor de securitate ale ţării. Dar sub pretextul rezoluţiei Consiliului de Securitate şi din cauza presiunii americanilor şi a sioniştilor, Rusia a refuzat în final să ne mai livreze sistemul defensiv", a adăugat Mansourian, citat de agenţia oficială, preluată de cotidianul israelian "Haaretz".

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a decis, în septembrie, anularea contractului militar cu Iranul care viza furnizarea acestuia de rachete sol-aer S-300, motivând că vânzările de armament ar încălca noile sancţiuni impuse începând cu luna iunie de Naţiunile Unite. Un oficial rus a dezvăluit recent că executivul de la Moscova intenţionează să returneze Iranului avansul de aproape 167 de milioane de euro achitat în cadrul acestui contract.

Analiştii militari se îndoiesc însă de succesul iniţiativei iraniene. "Producerea unui astfel de sistem este un efort extrem de complex. Acestea sunt sisteme avansate care au fost produse doar în statele cu o industrie de armament foarte dezvoltată", a explicat Pieter Wezeman, analist la Institutul Internaţional pentru Studii de Pace din Stockholm.